Joc si joaca
Jocul si joaca sunt teme foarte des întâlnite în viata cotidiana, iar ele reflecta o anumita tendinta a omului spre socializare. Jocul este ca generalitate mai strict, de aceea el prezinta reguli, unele trebuie respectate, iar altele sunt menite sa fie încalcate. Astfel apare dorinta oricarei fiinte umane de a depasi ceea ce este normal, de a depasi pe altii si de a se depasi pe sine, o tendinta spre perfectiune, ca tel principal al vietii. Mediocritatea este pentru cei slabi, de aceea omul a inventat competitia ca modalitate de afirmare.
Joaca este o forma de manifestare întâlnita la copii, care încearca sa scape de rutina cu ajutorul imaginatiei. Acestia încalca toate regulile impuse de ratiune, de natura, de tot ceea ce este realizabil, prin crearea unor personaje supranaturale pe care le comanda sau în locul carora se pun chiar ei, impunând viziunea lor despre viata. Joaca se întâlneste de cele mai multe ori în poezii cu continut destinat unei anumite categorii de vârsta: copilaria, dar si în proza care vizeaza experientele si fazele formarii caracterului unui personaj, de la vârstele cele mai fragede.
Ion Creanga a surprins în capodopera sa "Amintiri din copilarie", toate fetele personajului Nica, acel copil din Humulesti, care da dovada de inconstienta si naivitate puerila, ca atunci când a furat pupaza din tei, crezând ca va dormi mai mult dimineata. Când s-a vazut încoltit, s-a dus cu pupaza în târg, s-o vânda. Înca odata dovada naivitatii, când mosul care parea interesat de cumpararea pupezei, i-a cerut-o copilului "sa o caute de oua". Apare aici si o relizare a situatiei atunci când Nica afla ca mosul îl cunostea pe tatal sau, ba chiar îl vazuse prin târg în ziua aceea.
"La cirese" este o întâmplare haioasa, în care se observa cât de copil era fiul Smarandei, alergând-o pe matusa Marioara prin toata gradina, nimicind cânepa de acolo. Nica a luat bataie de la tatal sau pentru daunele provocate, dar nu a înteles nimic din ce i s-a întâmplat, în afara de faptul ca si-a creat un reflex normal care-i spunea sa nu repete fapta; ca dovada, când a fost cazat la Irinuca, împreuna cu prietenul sau Dumitru a reusit în foarte scurt timp sa darâme casa femeii, din plictiseala. Frica intervine în comportarea copiilor, speriati si asa de modul ostil în care i-a primit scoala, iar acestia fug cu pluta pe Bistrita, pâna în Borca la fratele lui Dumitru, Vasile. De acolo ei pleaca spre casa cu doi plaiesi calari, însa natura îi prinde din urma si îi pedepseste, schimbând starea vremii brusc. Cei doi au constientizat ce au facut mai mult sau mai putin, însa nu au fost foarte afectati de cele întâmplate:"Eu cu Dumitru însa o duceam într-un cântec, strângând viorele si toporasi de pe lânga plaiu, si mergeam tot zburdând si hârjonindu-ne, de parca nu eram noi râiosii din Brosteni, care facusem atâta bucurie la casa Irinucai."
Romanul lui Ionel Teodoreanu, "La Medeleni", vine cu un alt tip de joaca, modern, mult mai fictional, întâlnit la Danut, singurul baiat al familiei Deleanu, care folosea imaginatia când îsi închidea ochii pentru a se face pe sine eroul oricarei situatii: "Închizând ochii, Danut deschise turbinca lui Ivan...
...Danut e pasa sau sultan: n-are a face! Capul e înfasurat într-un turban de subt care rasar doua musteti ca doua iatagane si o pareche de ochi fiorosi...Doi colti lungi ies prin gura rânjind. Coltii sunt împrumutati de la un strigoi!...
Sultanul Danut era asa de înspaimântator, încât Danut deschise ochii si se rasuci pe-o coasta(ceea ce ne spune ca el nu dormea, pentru ca toate aceste sa fi fost un vis, ci avea fantezii ce el însusi, ca mare erou)...Din odaia fetitelor s-auzea glasul Olgutei. Danut închise ochii cu mânie!
...Sultanul sta pe un tron de aur. De-a dreapta si de-a stânga, doua arapoaice, cu dinti ca frisca pe crema de cafea, flutura mari evantalii colorate. La picioarele tronului se-nsira mii de turbane aplecate pâna la pamânt. Toti se închina sultanului. Numai doi harapi goi, negri si buzati, cu parul des si cret ca icrele negre, stau drepti s-asteapta cu mâna pe securi. Nimeni nu vorbeste. Sultanul ridica un deget... Rasare un armasar care tresalta si rânjeste... Sultanul face un semn... Harapii înoada cozile Monicai de coada armasarului... Monica musca dintr-o caisa. Nu-i pasa! Lasa ca-i arata el sultanul!...O suta de mii de harapnice s-abat asupra calului...
Harapii o însfaca pe Olguta. Olguta da din picioare si se strâmba la sultan. Asa! Bine!... Harapul ridica securea... Olguta e speriata... N-are pe nimeni s-o apere decât pe fratele ei Danut... Si-ntr-adevar, în fruntea unei osti, ca Mihai Viteazul, vine Danut, ucide pe sultan si pe harapi-turbanele fug- si scapa de la moarte pe Olguta si pe Monica. Olguta si Monica îngenuncheaua si-i saruta mânile. El le ia pe sea si porneste, si porneste...". Danut se înfrânge pe sine si tot el este eroul, ceea ce demonstreaza infantilitatea acestuia si ...