Eseu
Joc si joaca în “Amintiri din copilarie”
Din cele mai vechi timpuri, omul a încercat sa gaseasca diferite modalitati de petrecere a timpului liber. El a inventat astfel JOCUL ca unica manifestare a dorintei de a se simti bine în orice împrejurare. Marii scriitori ai lumii nu au ramas indiferenti fata de joc ca forma de existenta umana . F. Rabelais, Victor Hugo, Mark Twain, Ch. Dickens, Romain Rolland sunt doar câteva exemple
Literatura româna a dat posteritatii câteva nume de seama care au evocat în operele lor universul mirific al copilariei: Ion Creanga, Ionel Teodoreanu, Tudor Arghezi, Mihai Eminescu, Ovidiu Verdes.
Johan Huizinga considera ca “jocul nu poate însemna mai mult decât prilejul unei recunoasteri sau regasiri”. O astfel de definitie o putem da operei lui Creanga “Amintiri din copilarie”, carte unica si geniala, un “bildungsroman” în care scriitorul evoca formarea unei personalitati, procesul de maturizare a lui Nica. Scrise dupa aparitia povestilor si povestirilor, “Amintirile din copilarie” au fost publicate în anii 1881-1882 (primele trei parti) si în 1890 (ultima parte).
Reînviind cea mai fericita perioada din viata omului, COPILARIA, Creanga îl transforma pe Nica într-un reprezentant al copilului universal, iar copilaria lui într-o vârsta mitica, de aur, fiindca ea nu se reduce la o însiruire de întâmplari, ci ea este o stare de veselie si fericire continua. Asa cum sustine G.Calinescu, în “Amintiri din copilarie” este simbolizat “destinul oricarui copil: de a face bucuria si supararea parintilor si de a o lua si el pe încetul pe acelasi drum pe care l-au luat si-l vor lua toti. În Amintirile lui Creanga nu este nimic individual, cu caracter de confesiune ori de jurnal.Creanga povesteste copilaria copilului universal.”
Nica este personajul principal din “Amintiri din copilarie”, un simbol al neastâmparului baietesc, al spontaneitatii si poznelor. Prin Nica, scriitorul prezinta istoria unei copilarii din mediul taranesc, mai bine spus, din Moldova sfârsitului de secol XIX, de la primii ani de scoala si pâna la despartirea de satul natal. În mod deosebit, ne sunt înfatisate momentele când fiinta cruda a eroului începe sa ia cunostinta de sine, momente care îl maturizeaza si care îl determina sa-si formeze o personalitate complexa. Autorul nu inventeaza peripetii nemaipomenite, fiindca el încearca sa arate cum copilul se descopera pe sine si, în acelasi timp, descopera lumea pe care vrea s-o ia în stapânire. Creanga insista asupra starii de inocenta si nevinovatie a lui Nica, stare pe care o evoca de la începutul pâna la sfârsitul cartii: “ hai mai bine despre copilarie sa vorbim, caci ea singura este vesela si nevinovata…”. Copilul nu constientizeaza raul, el doar se joaca, glumeste, este pus pe nazbâtii si pozne. Scriitorul se povesteste pe sine, amuzându-se de acel copil îndepartat, de cel caruia, lipsindu-i constiinta limitei, se afirma deplin si voit “de parca toata lumea era a mea”.
“Amintiri din copilarie” este o carte structurata în patru parti. Întâmplarile prin care trece eroul sunt toate ”evenimente de cunoastere”. Nica traieste într-o libertate ludica, iar nazbâtiile se tin lant, singurul nor pe cerul pururea senin al copilariei fiind obligatia de a merge la scoala. De aceea, se poate spune ca pentru Creanga COPILARIA nu este doar o etapa a vietii, ci o calitate a ei, UN MOD DE A FI. Amintirile lui Nica curg senine si lipsite de insinuari, netulburate de vanitate, însusirea caracteristica a lor fiind atmosfera de voie buna, de saga si sovialitate, care îl întâmpina pe cititor de la prima pagina si se mentine fara stirbire pâna în final.
“Amintirile din copilarie” debuteaza , cum altfel ?, cu evocarea primului an de scoala, caci “stau câteodata si-mi aduc aminte ce vremi si ce oameni mai erau în partile noastre când începusem si eu, dragalita-Doamne, a ma ridica baietas la casa parintilor mei”. Prima figura evocata este cea a parintelui Ioan “de sub deal”, care era “om vrednic si cu bunatate”. Dar pentru copilul Nica, imaginea parintelui ramâne pentru totdeauna asociata cu “instrumentele” lui “de tortura”: Calul Balan si Sfântul Nicolai. Intentia lui Creanga este însa aceea de a aparea în fata lumii ca un humulestean printre altii, de a configura itinerarul unei existente anonime, care “ar putea fi si va fi fost a oricarui fecior de taran din Moldova” (Paul Cornea). Nica este copilul Smarandei Creanga si al lui Stefan a Petrii Ciubotariul, un copil ca toti ceilalti, a carui unica preocupare este joaca. Scriitorul evoca apoi luarea la oaste a dascalului Vasile “un holtei zdravan, frumos si voinic”, închiderea scolii, care ramasese fara învatator, dar mai ales obiceiurile si traditiile de Craciun si Anul Nou , prilejuri de petrecere si sarbatoare continue.
Mama lui Nica îsi dorea foarte mult ca fiul ei sa ajunga preot, motiv pentru care insista ca Nica sa continue scoala. O ...