LITERATURA ÐI JOCUL
-eseu-
Eclipsat de marile teme ale lirismului, cum ar fi iubirea sau istoria, jocul a devenit mai degrabþ motiv adiacent unei alte teme, copilþria, decât o temþ în sine. Gândindu-ne la clasificarea fþcutþ de Roger Caillois putem spune cþ fiecare categorie se regþseðte în literaturþ: lui Nicþ îi plac vârtejurile, apoi preferinøa sa devine simulacrul. Ulise participþ la jocuri agonice, în timp ce la petrecerile selecte din „Mândrie ði prejudecatþ” cele de noroc, cþrøile mai precis, sunt apreciate de invitaøi. Aici, sþ joci cþrøi cu o persoanþ importantþ este o onoare ði jocul devine un mod de a lega prietenii sau mþcar relaøii puøin cordiale.
Cel mai cunoscut monument românesc ridicat copilþriei, „Amintiri din copilþrie”, ilustreazþ foarte bine relaøia de complementaritate dintre joc ði copilþrie. Copilul Nicþ se joacþ mereu. Fie cþ este vorba de furtul cireðelor sau de înscenarea unei slujbe bisericeðti ori de jocul cu bþøul, atitudinea copilului este de nepþsare puerilþ. Un lucru foarte important, demn de a fi observat, este prietenia legatþ între Nicþ ði tovarþðii sþi de joc.
Un exemplu în acest sens consider poezia eminescianþ „Copii eram noi amândoi”. Între cei doi fraøi, mai probabil de cruce decât de sânge, se înfiripþ o legþturþ puternicþ avându-ði originea în jocurile copilþreðti. Imaginaøia lor nestþvilitþ transformþ în turnul Vavilon un castel din cþrøi de joc ði niðte sþrmane broaðte în inamici de temut. Omul matur vede cât de nesemnificative erau jocurile lor, dar realizeazþ ce preøioasþ era torþðia prietenului sþu. Sfârðitul poeziei reprezintþ un suspin dureros al poetului cu privire la despþrøirea lor doar fizicþ întrucât într ei existþ o legþturþ pe care nici moartea nu o poate distruge: „Ah! V-aøi dus, visuri, v-aøi dus!/ Mort e al meu frate./ Nimeni ochii-i n-a închis/ În strþinþtate - / Poate-s deschiði ði-n groapþ!¦ Dar ades într-al meu vis/ Ochii mari albaðtri/ Lumineazþ - un surâs./ Din doi vineøi aðtri/ Sufletu-mi trezeðte.”
O altþ legþturþ înfiripatþ tot prin joc este prietenia dintre Dþnuø, Olguøa ði Monica. Cei trei copii devin un singur suflet, un singur destin, pe moðia Medeleni, primele lor activitþøi fiind jocurile. Dacþ Monica, maturizatþ înainte de vreme, este în stare sþ renunøe la luptþ în micile lor întreceri sportive, Dþnuø ði Olguøa au din plin spiritul competiøiei. Curiozitatea copilþreascþ ði imaginaøia lui Dþnuø o transformþ pe Monica în Ileana Cosânzeana ði, crezându-se el însuði Fþt-Frumos, o sþrutþ pentru prima oarþ. Mai târziu, îndepþrtat ði însingurat, el va gþsi refugiu în sufletul ei bun ði iubitor. Povestea celor doi se sfârðeðte cu o cþsþtorie reuðitþ. Astfel, putem afirma cþ ði iubirea, sentimentul cel mai cântat în versuri, se poate naðte din joc.
Un alt joc, dureros de data aceasta, îl joacþ Olguøa. Ea îði ascunde durerea, sentimentele, gândurile faøþ de familie ði de prieteni, pare mai fericitþ decât este. Deði pe faøa ei se observþ anumite semne - simulacrul ei nu este perfect - Olguøa îði însuðeðte fþrþ ca aløii sþ-ði dea seama o viaøþ care nu este a ei, de om fericit, de om liniðtit, cþci în realitate zbuciumul interior nu-i dþ pace. Logodna fratelui sþu cu Monica îndepþrteazþ de la ea atenøia celorlaløi astfel încât jocul ei se desfþðoarþ fþrþ vreo intrervenøie din exterior. Motivele ei sunt întemeiate – ðtia cþ ceilaløi vor suferi aflând de boala ei ði cþ vor încerca s-o împiedice sþ facþ gestul disperat, að spune eu- ði Olguøa ði-a jucat atât de bine rolul încât vestea sinuciderii ei a cþzut ca un trþznet peste cunoscuøi.
Tot în categoria simulacrelor intrþ ði jocul celor mai celebre personaje create de Mark Twain, Tom Sawyer ði Huckleberry Finn, de-a detectivii. Aventura este tema romanelor ði jocul devine un motiv adiacent ei. Înzestrat cu calitþøi incontestabile de detectiv, Tom Sawyer poate fi socotit un James Bond în miniatirþ.
Cel mai reprezentativ simulacru creat de Mark Twain rþmâne „Prinø ði cerðetor”. Doi copii aparøinând unor pþturi sociale diferite îði schimbþ identitþøile ði de aici se naðte o adevþratþ aventurþ. Jocul ia o întorsþturþ puøin dramaticþ atunci când cei doi descoperþ cþ nu-ði mai pot cþpþta înapoi identitatea adevþratþ. Ei sunt aruncaøi în medii diferite ði realizeazþ cþ stilul de viaøþ cu care fuseserþ obiðnuiøi este cel care li se potriveðte. Cu greu vor reuði sþ redevinþ ceea ce fuseserþ, cþci aventura cunoaðterii se transformþ într-o capcanþ din care vor ieði abia dupþ mai multe încercþri, într-un joc periculos. Nu toate jocurile se caracterizeazþ prin veselie ði uneori încordarea devine de nesuportat.
Jocurile la care s-au referit Caillois ði Huizinga sunt ceea ce eu numesc „jocuri bune” fiindcþ au un efect benefic asupra fiinøei umane: relaxeazþ (Alea, Ilinx) sau dezvoltþ anumite calitþøi: spiritul competiøiei, fair play-ul, imaginaøia, gândirea. Dar existþ ði anumite „jocuri rele”, care se aflþ la...