„JOCUL IELELOR”
„Jocul ielelor e jocul ielelor”
Piesa „Jocul Ielelor” are ca punct de plecare reactiile sufletesti ale autorului care in mai 1916 asista la o bataie de flori la Sosea, in timp ce ziarele aruncate printre flori vorbesc despre Verdun.
Drama a absolutului, scriitura ilustreaza in fond principiul camil petrescian :”totul sau nimic” si axioma aceluiasi autor „cata luciditate atata drama”. Gelu Ruscanu, protagonistul discursului dramatic, cauta cu fervoare un sprijin in miscarea muncitoreasca pentru a rezolva unele probleme de ordin social in spiritul dreptatii absolute intrand in contradictie cu normele si legile ce guverneaza societatea. Fara sa inteleaga inutilitatea telului urmarit, incapabil sa faca vreo concesie, eroul sfarseste sinucigandu-se. Asadar ca in majoritatea operelor sale dramatice si epice, obsedat de conditia intelectualului vremii, apeland constant la propria experienta, Camil Petrescu procedeaza in consens cu ceea ce spunea, la timpul sau, dramaturgul Henrik Ibsen: „creatia mea este rezultatul starii mele de spirit si al zilelor mele morale” si aidoma acestuia, Camil Petrescu si eroii pieselor sale sunt dominati de setea de absolut, de adevar si echitate, de justitie si dragoste. Prieten cu Maria Sinesti, sotia ministrului de justitie, Gelu Ruscanu afla dintr-o scrisoare a acesteia catre el ca Saru Sinesti a omorat o batrana penru a intra mai repede in posesia averii sale. Decis sa publice scrisoarea indiferent de consecinte (publicarea scrisorii ar compromite-o pe Maria) , Ruscanu, intre timp, afla ca tatal sau, Grigore Ruscanu nu a murit, dupa cum stia el, in urma unui accident, ci se sinucisese pentru o actrita oarecare, fapt cunoscut de Saru Sinesti. Incep tranzactiile : in schimbul tacerii Sinesti ii propune eliberarea din inchisoare a muncitorului Petre Boruga (grav bolnav) ; Praida ii cere sa accepte propunerea , dar acceptarea ar insemna abandonarea principiilor morale, chiar daca ea ar fii in sprijinul miscarii socialiste si ministrul ar continua sa functioneze in pofida crimei odioase savarsite.
Se naste dilema: daca accepta tranzactia propusa devine complice „viata nu merita traita cu un astfel de pret”, daca incearca sa schimbe ceva, compromiterea ministrului, s-ar putea ca totul sa ramana cum a fost , imorala sa fie neclintita, injustitia sa se perpetueze.
In consecinta, intrat in mreaja nedumeririlor si a intrebarilor fara raspuns, inapt sa gaseasca o rezolvare, sa faca o concesie, sfarseste iremediabil prin moarte: „Lumea asta din care iti tragi hrana este atat de abjecta incat nu te accepta si nu te tolereaza decat cu pretul complicitatii?”
Argumentul Mariei: „Nimic nu se intampla in lumea asta cum vrem noi… nimic nu are culorile pe care credem noi ca le are”. Dar dand in vileag tainele ce le detine, Gelu Ruscanu ar lovi in primul rand in Maria, care ar deveni prada opiniei publice si ar lovi exact pe aceea pe care o iubise.
Ceea ce-i spune Penciulescu l-ar putea dumiri: „Toti sunt pe rand victime si calai. Toti sunt legati intre ei, toti sunt daca nu frate, veri, ori au stat pe aceeasi strada, sau au invatat la aceeasi scoala…”
In fata unei atare situatii, Gelu se intreaba pe buna dreptate „Adica sa acoperim faradelegile trecute cu una noua?” . Fara sa-si poata raspunde nici lui, nici celorlalti , incepe sa se chinuie, sa se framante in disperare. El nu poate accepta ideea ca adevarul nu se infatiseaza niciodata pe de-a-ntregul , alb sau negru, nici complet pur, nici complet corupt. In consecinta el spune : „Totul in lume este coruptibil… nimic nu e intreg si frumos… si nici nu poate deveni… toate se implinesc numai pana la o palma de pamant.”
Gelu Ruscanu militeaza pentru dreptate si justitie absoluta. El contesta lipsa de obiectivitate a legilor ce guverneaza in societate si o guverneaza pe aceasta.
Cauza lui e dreptatea insasi : ”Dreptatea este este deasupra noastra si e una pentru toata lumea si pentru toate timpurile”. In fond, el lupta pentru dreptatea individuala, dupa cum insusi afirma „ nu poate trece inaintea dreptatii tuturor”.
Protagonistul face parte din categoria celor care au vazut idei, dupa Penciulescu, Gelu a vazut „jocul ielelor”
„Moartea sa este moartea cauzei sale” (Marian Popa).
Gelu exista si evolueeaza in piesa in raport cu Saru Sinesti. Principiul sau este injustitia, idealul spre care parca nazuieste : „Nu stii ce puternic este sentimentul superioritatii cand stii lucruri pe care cei interesati cred ca nu le stii”. Intre ei actioneaza Maria ca sotie si amanta, un fel de femeie fatala : „Gandesc uneori ca sunt in mine doua fiinte – una josnica, marginita si lasa… Si totusi e in mine o fiinta care sufera, care plange… care sangereaza pentru toate josniciile celeilalte”.
Deosebit prin felul de a fi si actiona este Praida, un om care pretuieste ideile lui G...