Lacul
de M.Eminescu
(opera lirica)


Mihai Eminescu a fost cel mai mare poet român apartinând perioadei marilor clasici. A scris numeroase volume de poezii din care face parte si poezia “Lacul”
În marile teme ale poeziei eminesciene, slavirea naturii si a iubirii ocupa un loc însemnat, cele doua sentimente îngemanatere regasindu-se exprimate în majoritetea poeziilor sale, de la cele de debut literar pâna la cele de publicatii.
Titlul poeziei “Lacul” ar putea sugera la prima vedere un loc de întâlnire a celor doi îndragostiti. La o analiza mai atenta a continutului, observam însa ca, departe de a se înscrie în sfera realitatii imediate, a cotidianului, versurile sunt o proiectie a dorintei, a visului de iubire al poetului.
Îndragostitul si-ar dori ca iubita sa-i apara înainte “sa rasara’’ din trestiile de pe mal si sa-i cada la piept într-o dulce îmbratisare. Continuându-si visul, el îsi închipuie acum ca sunt urcati în luntre si ca ar pluti îndepartându-se încet de tarm, învaluiti de lumina lunii, de fosnetul vântului si de clipocitul apei. Dar visul se destrama, iluzia dispare, iar el ramâne la fel de singur, suspinând ’’în zadar’’ de dor si neîmplinire.
De o simplitate aparenta, poezia degaja un farmec aparte, o vraja care-l cuprinde treptat pe cititor si care se naste din inegalabilul talent eminescian de a îmbina cuvinte simple si felurite procedee stilistice într-o tesatura unica, prezentând un colt de natura ca un colt de rai. Elementele cadrului natural sunt cele îndragite de poet : lacul, codrul, lumina lunii, vântul. Momentul ales este seara, când umbrele întunericului si lumina se întretes, sporind misterul.
Epitetele cromatice din prima strofa: „Lacul…albastru”, „Nuferi galbeni”, „cercuri albe” învioreaza peisajul petele de culoare. Cele doua inversiuni întâlnite în prima strofa atrag atentia asupra principalelor ale peisajului. Lacul vibreaza de emotia si nerabdarea îndragostitului, iar personifi