Mihai Eminescu

Poezia “Lacul” se inscrie in tema iubirii si a naturii, poetul considerand ca dragostea nu se poate implini decat in mijlocul naturii ce o intelege, o adaposteste, o ocroteste… Astfel, imbinand cele doua teme, autorul realizeaza un cadru natural feeric in care se va desfasura o poveste de iubire.
Titlul sugereaza un element caracteristic ambiantei in care va avea loc misterioasa intalnire, punand totodata in evidenta tema poeziei.
Discursul liric se desfasoara pe baza a cinci strofe, egale ca numar de versuri, acesta deschizandu-se si incheiandu-se cu minunatul tablou al lacului “incarcat cu flori de nufar”.
Prima strofa se constituie intr-un pastel ce infatiseaza elemente specifice liricii eminesciene (lacul, codrii, nuferii), dand nastere unui cadru natural intim, linistit, de vis…
Epitetele cromatice (‘albastru’, ‘galbeni’, ‘albe’) invioareaza putin peisajul, insistand insa asupra seninatatii, puritatii, gingasiei, inocentei pe care le degaja.
Personificarea lacului, care “tresare in cercuri albe” si folosirea pronumelui personal de persoana a IIIa singular transforma acest element natural intr-un personaj ce ia parte la actiune si vibreaza in asteptarea celor doi indragostiti.
In aceasta strofa intalnim o serie de termeni ce sugereaza visul, introducandu-nu astfel in atmosfera din urmatoarele strofe. Acele "cercuri albe" parca incearca sa ne hipnotizeze, sa ne adoarma, pentru a tresari apoi impreuna cu lacul, intristati de despartirea de lumea in care tocmai patrunsesem…
Urmatoarele trei strofe cuprind visul indragostitului ce isi asteapta iubita de-a lungul malurilor.
In strofa a doua, eul liric se afla in asteptarea a ceva nelamurit, ce se concretizeaza prin folosirea cuvantului "ea". Acest pronume poate sugera atat persoana iubita, cat si dragostea in general, de fapt ceva ce autorul isi doreste din toata inima.
Poetul nu realizeaza portretul "ei", invaluind-o in mister, parca pentru a ramane a lui pentru totdeauna. Folosirea adverb