Lasa-ti lumea…
Mihai Eminescu








Inclusa in unicul volumul antum de vesuri al poetului (Poesii,1883), figurand intr-un prim manuscris datat 1876, creatia lirica Lasa-ti lumea… a fost definitizata la Bucuresti si se pastreaza in 8 manuscrise si vreo 18 versiuni. Eminescologul Dimitrie Vatamiuc apreciaza ca: ,,Poezia ridica o problema interesanta. Situata, prin elaborare, in epoca bucuresteana, prin peisaj si atmosfera, ne indruma spre Iasi’’. Incadrabila, prin tonul elegiac si prin muzicalitatea versurilor in specia ,,ramantei contabile’’, poezia denota o atmosfera senina, increzatoare in iubirea impartasita sub semnul indemnului voluptuous: ,,Lasa-ti lumea ta uitata…’’. Tot ce o separa pe femeia indragita de ursitul sau trebuie aruncat in uitare, caci singura realitate semnificativa nu mai este a ei sau a lui, ci alor ca pereche. Dragostea lui atotputernica o pazeste de orice rau si de orice intruziune nedorita in intimitatea suficienta siesi a cuplului ferict.
Precum in Dorinta ori in Floarea albastra, indemnul este acela de a ,,rataci’’ pe cararile intortocheate ale ,,vechilor paduri’’- martore unice, alaturi de stele- la tabloul idilic al imbratisarii perpetue. Versurile-refren din primele trei strofe sunt aproape identice si converg spre nevoia indragostitului de a ocroti fiinta adorata: ,,Nime-n lume nu ne stie’’, ,,Nime-lume nu ne vede’’.
Arta iubirii este celebrate intr-un décor fabulos, care vibreaza de glasul ,,tanguios’’ al buciumului ce rasuna indelung, ecoul sau ajungand pana la urechea perechii inlantuite. Totul in jur capata rezonanta vibrarilor sentimentale: padurea ii ocroteste parka in mod constient pe indragostiti, stelele stralucesc cu farmec, melodia prelungita pana departe a buciumului rasuna cu drag, pe cer isi face aparitia ,,dulcea luna’’, ivindu-se ,,dintr-o rariste de fag’’. Ileana Cosanzeana din visurile celui indragostit are parul lung si bogat, iar suvit