Padurea spanzuratilor
De Liviu Rebreanu
~ caracterizare – Apostol Bologa ~
Apostol Bologa este personajul principal al romanului „Padurea spanzuratilor”, primul erou din literatura romana intruchipat de intelectualul ce traieste o drama de constiinta, un tragic conflict interiordeclansat de sentimentul datoriei de cetatean, ce-i revine din legile statului austro-ungar si apartenenta la etnia romaneasca. Liviu Rebreanu analizeaza personajul din punct de vedere psihologic cu obiectivitate si, pentru prima oara in proza romaneasca, aduce in prim plan o criza de constiinta a unui intelectual ce aspira la o existenta bazata pe principii morale solide, clare si intrasigente.
Liviu Rebreanu alcatuieste sondajul psihologic al personajului, utilizand o gama variata de modalitati artistice: monologul interior al eroului sau autoanaliza („Am pierdut pe Dumnezeu, ii fulgera prin minte”), cuvintele personajului ce se constituie in marturisiri ale propriilor conceptii („Lege, datorie, juramant… sunt valabile numai pana in clipa cand iti impun o crima fata de constiinta ta (…), nici o datorie din lume n-are dreptul sa calce in picioare sufletul omului”), caracterizarea facuta direct de catre autor („Apostol Bologa se facu rosu de luare-aminte si privirea i se lipise pe fata condamnatului. Isi auzea bataile inimi ca niste ciocane.”), invalmaselile de ganduri si obsesii ce nasc situatii dramatice, prin repetarea unor cuvinte cu valoare de simbol (datoria, lumina din privirea condamnatului, legea, iubirea), precum si armonizarea naturii mohorate, reci sumbre cu zbuciumul dramatic din constiinta personajului.
Apostol Bologaeste fiul aprigului avocat Isif Bologa, ce fusese doi ani intemnitat (ca semnatar al Memorandumului) si al Mariei, care avea pentru copilul ei „o dragoste idolatra” si al carui suflet era „plin de credinta in Dumnezeu”, reprosandu-si chiar daca nu cumva isi „iubeste mai mult odrasla decat pe Atotputernicul”. Indoctrinat de mama sa, copilul ajunge sa aiba halucinatii si, intr-o duminica, crede ca-l vede pe Dumnezeu dupa o perdea de nori albi si atunci „inima si-a oprit bataile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie bolnava, in vreme ce sufletul era plin de fericire…”. Mama interpreteaza momentul ca pe un semn divin si dirijeaza copilul spre calea preotiei, dar tatal, venit din inchisoare, se opune cu strasnicie exaltarii religioase si sadeste in copil un caracter tenace, accentuand latura patriotica in educatia acestuie. Tatal isi povatuieste fiul sa dobandeasca stima oamenlior, dar mai ales pe a lui insusi, stabilind un echilibru intre lumea sa si lumea din afara prin armonia deplina a sufletului sau cu gandul, a gandului cu vorba si a vorbei cu fapta, iar „ca barbat sa-ti faci datoria si sa nu uiti niciodata ca esti roman!”. Avand acesta structura educationala, copilul evolueaza cu o baza de principii ce pareau solide, primul sau dezechilubru producandu-se la moartea tatalui sau, cand are sentimentul ca „Am pierdut pe Dumnezeu”. Ca student la facultatea de filozofie, cu sufletul plin de indoieli, cauta certitudini in stiinta, care crede ca ii poate oferi „un adevar absolut”, ce l-ar putea lamuri deplin.Isi formeaza aici cateva principii asupra vietii, eticii, considerand ca „omul singur nu e cu nimic mai mult decat un vierme” si ca numai „colectivitatea organizata devine o forta constructiva”. Noua conceptie despre viata formata in cei doi ani de studii ii impune opinia care i se va zdruncina din temelii mai tarziu: „Constiinta sa-ti dicteze datoria, nu legile”, iar respectul fata de stat trebuie sa fie dictat de aceiasi constiinta: „Eu nu afirm ca statul nostru e bun! (…), dar cata vreme exista, trebuie sa ne facem datoria…”.
Bologa se inroleaza in armata austro-ungara dintr-un orgoliu juvenil, plecand de la conceptia ca „numai razboiul e adevaratul generator de energii”, sustinand ideea ca „razboiul este adevaratul izvor de viata si cel mai eficace element de selectiune. Numai in fata mortii pricepe omul pretul vietii si numai primejdia ii oteleste sufletul”.
Asadar, datoria si razboiul sunt principalele coordonate de constiinta ale lui Apostol Bologa, care-i energizeaza toate faptele eroice de pe front, fiind rasplatit cu medalii si cu „onoarea sa fac parte din Curtea Martiala” care l-a judecat pe sublocotenentul ceh Svoboda, ce fusese prins „cand era sa treaca la dusman , inarmat cu harti si planuri”. Tanarul locotenent fata de Klapka indignarea pentru fapta dezertorului, considerand-o o rusine pentru corpul ofiteresc. Prima zguduire a conceptiilor sale despre viata, ce pareau atat de solide, are loc atunci cand, verificand cu o ravna absurda trainicia spanzuratorii lui Svoboda, este surpirns de privirea condamnatului, in ochii caruia „se aprinse o stralucire, mandra, invapaiata, care parca patrundea pana in lumea cealalta…”. Aceasta privire il impresioneaza pe Bologa si „i se prlinge in inima ca o imputare dure...