Liviu Rebreanu-creator al romanului romanesc modern

În cadrul evolutiei romanului românesc, se poate vorbi de “momentul Rebreanu”. Prozatorul continua si adânceste cercetarea societatii românesti, în traditia lui N. Filimon, D. Zamfirescu, I. Slavici si M. Sadoveanu, printr-o vasta documentare si compozitie, printr-un studiu atent de analiza psihologica. El are contingenta în fiecare, dar se diferentiaza de ei în chip radical. De Slavici si de Sadoveanu îl apropie orientarea predilecta catre lumea satului, de Duiliu Zamfirescu surprinderea scenelor de masa.
Ne aflam în fata unui scriitor obiectiv, care uimeste prin puterea de a prezenta viata în complexitatea ei sociala si psihologica. Rebreanu constiinta mai framântata, ramâne la romanul fresca sociala, palpitând de dramatism. În aceasta directie a vastelor constructii epice, cu caracter obiectiv, si în orientarea romanului psihologic pe fagas realist sta principala contributie a lui Rebreanu, care face din el creatorul romanului modern în literatura româna. Pe aceasta baza se situeaza si locul lui eminent între romancierii europeni ai problematicii taranesti si ai cazurilor de constiinta.
Formula de roman pe care o adopta Liviu Rebreanu este moderna: ea rezulta în primul rând, din schimbarea perspectivei de investigatie româneasca. Diferita e doar metoda, caci romanul, si în cazul lui Rebreanu, ramâne în actualitatea vietii. Rebreanu însa o interpreteaza obiectiv, ca problema, fara intentii moralizatoare sau sentimentalism. În aceasta perspectiva larga capata motivatie drama casniciei din romanul Ion, rascoala din romanul cu acelasi nume, încercarea de evadare din romanul Padurea spânzuratilor, ori crima din romanul Ciuleandra.
Primul în ordine cronologica este romanul Ion, aparut în 1920, care schimba cursul istoriei romanului românesc, scotându-l din criza îndelungii sale asezari.
Ion este un roman al structurilor sociale taranesti: intelectualitatea satului, în disputa