Padurea Spânzuratilor
De Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu reprezinta pentru cultura româna cel dintâi romancier de anvergura care a dat la iveala în 1920 romanul „Ion”. Rebreanu s-a maturizat ca romancier prin îndelung exercitiu nuvelistic. Dintre nuvele a scris: „Ofilire”, „Rafuiala”, care sunt considerate punct de plecare pentru scrierea romanului „Ion”.
Nuvela „Prostii” se refera la nemultumirile taranimii si este punct de plecare pentru romanul „Rascoala”. Nuvelele „Catastrofa” si „Itic Strul dezertor” stau ca punct de plecare pentru „Padurea Spânzuratilor”.
Romanul „Padurea Spânzuratilor” urmareste destinul personajului Apostol Bologa. Actiunea este fixata în timpul primului razboi mondial care pentru România a fost un razboi de reîntregire a neamului, astfel Ardealul a fost eliberat de sub dominatia austro-ungara si s-a construit România Mare.
Liviu Rebreanu scrie acest roman având în vedere tragedia din familia sa: Emil, fratele scriitorului, ofiter în armata austr-o ungara a dezertat, a fost prins si executat. Pornind de la aceasta întâmplare, Rebreanu prezinta destinul lui Apostol Bologa.
Apostol Bologa provenea dintr-o familie de intelectuali ardeleni si a fost crescut pentru respectul pentru valorile morale si religioase. Ajuns la vârsta marilor elanuri, preocupat de sensul fiintei, studiaza filozofia într-un colegiu din Budapesta dupa ce îsi traise criza mistica specifica adolescentei: ca orice tânar, vrea sa devina erou. El se înroleaza voluntar pe front în armata austro-ungara pentru a-i dovedi logodnicei sale Marta ca si el e capabil sa rivalizeze cu ulanii maghiari, dupa care aleasa inimii sale se dadea în vânt.
Pe frontul din Galitia el se acopera de bravura fiind decorat si avansat la gradul de locotenent si este cooptat la Curtea Martiala. El este un suflet curat, îsi respecta calitatea de ofiter si este patruns de sentimentul onorii militare, de aceea participa la condamnarea la moarte prin spânzurare a sublocotenentului ceh Svoboda. Dupa executie afla de la capitanul Klapka motivele pentru care Svoboda încercase sa dezerteze.
Din acest moment începe sa aiba mustrari de constiinta. Încercarea de a gasii noi argumente si justificari îi sporeste nelinistea si obsesia vinovatiei devine chinuitoare. Afla ca regimentul sau va fi trimis pe frontul românesc sa lupte împotriva fratilor sai români, de aceea se hotaraste sa dezerteze. Are loc o lupta, este ranit si este internat în spital.
În timpul concediului de Convalescenta rupe logodna cu Marta. E îndragostit de unguroaica Ilona, fiica groparului Vidor, în casa caruia încartiruit.
Întors la unitate este chemat din nou la curtea martiala unde erau judecati niste tarani români, considerati spioni, fiindca se duceau sa-si munceasca pamântul peste liniile interzise conventional de armata austro-ungara. Bologa nu suporta gândul de a fi complice la condamnarea unor oameni nevinovati si hotaraste sa dezerteze. E prins, condamnat si spânzurat.
Analiza psihologica e realizata cu desavârsita arta, conturându-se veridic trasaturile si miscarile sufletesti ale personajului. Starea de incertitudine ce pune stapânire pe Bologa se accentueaza cu fiecare încercare de a gasi noi argumente pentru a proba vinovatia lui Svoboda si implicit pentru justificarea hotarârilor sale. Constiinta lui Bologa intra în deruta din clipa când îsi da seama si deduce din spusele lui Klapka ca a condamnat un om nevinovat.
Expresivitatea stilistica e accentuata prin folosirea epitetelor si comparatiilor ce dau forta si coloratura: „sub cerul cenusiu de toamna ca un clopot urias de sticla aburita spânzuratoarea noua si sfidatoare înfipta la marginea satului întindea bratul cu streangul spre câmpia neagra întepata ici-colo de arbori aramii”. Comparatia „ca un clopot urias de sticla” si epitetele „cenusiu”, „urias”, „aburita”, „sfidatoare” dau fragmentului o puternica nota de obiectivitate.
Romanul este un protest împotriva razboiului, a alterarii spiritului uman, caci a ucide fara discernamânt, din dorinta de a stapâni, nu înseamna altceva decât o forma de abdicare de la entitatea umana.
Apostol Bologa îsi primeste destinul multumit pentru ca vede în moarte o cale de mântuire împacat cu sine si cu Dumnezeu. Eroul îsi gaseste identitatea nationala si întelege sensul eroismului. Evolutia sa psihologica reflecta un proces de maturizare: „mai întâi începe sa se îndoiasca de alegerea facuta, apoi se desteapta în el dragostea de tara”.
Drama lui Apostol Bologa este declansata de criza psihologica, personajul apare ca subiect traitor si observator al propriilor stari de constiinta. Eroul îsi traieste emotiile, sentimentele, incertitudinile si surescitarile. Padurea Spânzuratilor analizeaza drama dezechilibrului si prabusirii sufletesti a unui om.
Bologa este un temperament robust, cu instinc...