Padurea spanzuratilor
de Liviu Rebreanu
Tema razboiului, prin bogatul ei material de viata, cu nesfârsitele implicatii de ordin sufletesc si social, prin ceea ce reprezinta ca dramatica înclestare de forte, a atras în chip deosebit preocuparile artistice ale lui Rebreanu atât în nuvela cât si în roman. Momentul suprem obtinut de scriitor în aceasta directie este romanul Padurea spânzuratilor.
Tema romanului a fost experimentata de Rebreanu initial pe spatiul mai restrâns, mai usor de stapânit, al unei nuvele: Catastrofa.
Geneza romanului se poate reconstitui cu precizie dupa destainuirile directe ale scriitorului, reluate si de alti membri ai familiei, între care de catre sotia sa Fanny Rebreanu. Un prim strat genetic îl constituie impresia profunda lasata asupra scriitorului de ororile razboiului pe diferite câmpuri de lupta si mai ales de uciderea în masa prin spânzuratoare a unor ostasi cehi, scena înregistrata pe o fotografie care i-a cazut în mâna. Manuscrisele sale pastreaza câteva schite, inclusiv planul acestei întâi faze, în care eroul reprezentativ se numea Virgil Bologa. Cel de-al doilea strat formativ l-a constituit vestea executiei fratelui sau Emil de catre austro-ungari si dezvaluirea pâna în amanunt, prin cercetari la fata locului, a felului în care s-a întâmplat tragicul eveniment.
Al treilea strat formativ l-a constituit încercarile de viata prin care a trecut scriitorul în timpul razboiului si carora le-a dat expresie directa, poate prea directa, în paginile nuvelei Calvarul.
Cât despre modelele artistice care au luminat efortul sau creator, sugerându-i tehnica si procedeele de investigatie psihologica, fundamental este Dostoevski din care Rebreanu a si tradus.
Subiectul:
Asadar romanul Padurea spânzuratilor prezinta drama românului transilvanean înrolat în armata imperiului austro-ungar, asemanatoare cu drama altor nationalitati subjugate în aceea odioasa "închisoare a popoarelor".
Aceasta drama, prezentata mai întâi în nuvela Catastrofa, a fost reluata în romanul Padurea spânzuratilor, publicat în 1922.
Mijlocul prin care se accentua, drama era razboiul imperialist, în care au fost atrasi sau obligati sa participe ofiteri si soldati din diferite nationalitati.
Daca pentru David Pop din Catastrofa razboiul, nu putea fi înteles din cauza mediocritatii, pentru Apostol Bologa, eroul din Padurea spânzuratilor, razboiul nu putea fi înteles, sub aspectele sale cauzale, din pricina efectului negativ al educatiei. Apostol Bologa primise o educatie rigida, cu caracter religios, dar si de valoare etica pe care adolescentul nu putea s-o retina corespunzator, desi amintirea ideilor persista în constiinta lui.
Fire sensibila si meditativa, Apostol a suferit înca din copilarie accesele unor "crize de misticism". Având un fond cinstit, pasionat de aflarea adevarului si de savârsirea dreptatii, Apostol este un personaj superior lui David Pop, desi, ca si aceasta, are la un moment dat convingerea ca natiunile - cautate - adevarul, dreptatea si scopul vietii - ar fi sintetizate în notiunea de datorie fata de stat. Dar statul era austro-ungar si Apostol era ...român.
Interesele statului nu coincideau cu interesele de cucerire a independentei, spre care aspirau popoarele subjugate. Acest aspect politico-social nu a fost luat în consideratie nici de David Pop si nici Apostol Bologa când s-au dus la razboi, David Pop, obligat, iar Apostol Bologa voluntar. Gestul lui Apostol este prezentat de autor ca un act al cutezantei tineresti, ca o înfruntare a logodnicei, Marta, orbita de uniformele ofiterilor unguri, ca un pas în sfera voluntarismului, ca un aparent spirit de decizie matura. Cu constiinta datoriei si a obligatiilor ce-i revin în fata legilor civile ale statului unit-national în care traieste, A. Bologa obtine decoratii pe frontul din Galitia si Italia si încearca un sentiment de mândrie, când este numit în completul de judecata al unui tribunal militar. Condamnarea cehului Svoboda pentru ca încercase sa dezerteze la inamic, i se pare un act de dreptate. A. Bologa supravegheaza el însusi executarea pedepsei capitale mustrari de constiinta nu are, deocamdata, dar eroul îsi aminteste de cazul Svoboda si de padurile de spânzurati despre care-i vorbise capitanul Klapka. Când afla ca regimentul sau va fi dislocat, sa întareasca frontul din Transilvania, împotriva românilor, stirea îl zdruncina, si-l descumpaneste. Ar fi voit sa ramâna unde este, dar n-a obtinut încuviintarea. Acum esafodajul pe care si-a cladit "convingerile" sale se clatina din ce în ce mai mult, justetea lor, viata i-o arata brutal ca nula si inumana. Dar nici în acele momente Bologa nu a înteles monstruozitatea razboiului imperialist si actul odios al ordinului habsburgic, care pune fata în fata pe fronturi dusmane fii ai aceluiasi popor.
În dilema, deci, ca si David Pop din Catastrofa, încearca sa dezerteze pe frontul ruses...