Lumea pamanteana

Iubirea este inocenta prin elementaritatea ei apropiata de instinct, neprefacuta prin insasi profunditatea implicarii in trairea acesteia.
Unul dintre liricii de dragoste romanesti este poetul Mihai Eminescu intaiului cuplu transpus in Edenul romanesc. Supremul elogiu este dorinta lui Hyperion de a cunoaste lumea pamanteana supunandu-se legilor “norocului in iubire”. Astrul indepartat si rece se insufleteste la ideea unei ora de iubire, singura capabila sa intinda o punte de intelegere intre eternul cosmic si umanul pieitor. Natura antropomorfizata traieste in consonanta cu sentimentele poetului, imaginile paradisiace corespunzand implinirii erotice, iar tablourile pustii, dezolante, alcatuind ambianta dezamagirii si rupturii sentimentale. Fericita sau nefericita, iubirea ramane mereu o proiectie ideala, iar femeia intruchipeaza cand imaginea Fecioarei, cand o nimfa a padurii, o zeitate acvatica, ori o faptura de basm, dovada ca nici un alt poet roman n-a asezat-o pe un piedestal mai inalt decat a preamarit-o Eminescu.
Creatia lui Eminescu nu reprezinta o fulguatie uluitoare, unica si neasteptata pe cerul poeziei românessti,ci o sinteza de traditie popular-nationala si de cultura, concentrata într-o personalitate geniala, cu o gânduire sociala si filosofica profunda si cu o sensibilitate de acuitati superioare. A vorbi de poet este ca si cum ai striga într-o pestera vasta... Nu poate sa ajunga vorba pâna la el fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singurateca slava.
Despre intensitatea si statornicia sentimentului de iubire se vorbeste în cadrul legendei Strigoii; la fel in povestea de dragoste a lui Calin, cu magnifica imagine a naturii ori in beatitudinea ce transpare prin umbra amara a asteptarii (’’Lacul’’) în balsamul odihnitor al prezentei iubirii (’’Inger de paza’’,’’Noaptea’’) ca si în unele postume din aceasta epoca: ’’ Ea-si urma cararea-n codr