Lumi fantastice

Fantasticul este o categorie esteticã datã destul de recentã. În literatura cultã abia scriitorii romantici sunt aceia care cultivã cu consecventã, la modul pragmatic, lumile, personajele si întâmplãrile fantastice. Cultul pentru fantastic tine în acest caz de un program estetic de facturã anticlasicistã, orientatã spre toate formele de libertate a spiritului si spre eliberarea imaginatiei creatoare de limitele ei rationale si logice.
Pe de altã parte fantasticul este o categorie esteticã deosebit de elasticã si tolerantã. Într-un sens foarte general, tin de spatiul fantasticului si miraculosul, fabulosul, feericul, supranaturalul, neobisnuitul etc. astãzi încã, specialistii în esteticã si teoreticienii literari nu obosesc sã încerce izolarea fantasticului într-o definitie cât mai putin relativã. Descoperim modele explicative ale creatiilor cu caracter fantastic în studiile lui Tzvetan Todorov, Roger Callois, Marcel Brion, Rene de Solier, Nicolae Manolescu si multi altii.
Tema lumilor fantastice este însã o temã cu o adâncã si bogatã traditie. Ea apare în mituri, basme, povesti, legende, balade, epopei, poeme eroice, povestiri, nuvele. Romanul însusi, care este o creatie a lumii moderne, face din spatiul lumilor fantastice un spatiu frecventat cu asiduitate. Dar fantasticul este prezent si în poezie, teatru, film, artele vizuale. El este rezultatul unei rafinãri a anticei distinctii dintre mimesis si phantasia, el este un produs al fanteziei care, la rândul ei, exprimã nevoia omului de a se desprinde de conditionãrile lumii exterioare, pentru a se concentra asupra fantasmelor, viziunilor, obsesiilor de naturã interioarã.
În acest sens, este fantastic tot ceea ce nu are legãturã directã cu realitatea, ci cu visul, halucinatia, reveria, iluzia, utopia, misterul, straniul. Fantasticul sfideazã cauzalitatea, cronologia, contingentele vietii, judecata rationalã si pretentiile stiintelor. El se învecineazã cu magia, sacrul si miticul. Repudiazã verosimil