Mihai Eminescu
Copilaria lui Mihai Eminescu
Al saptelea copil al lui Gheorghe Eminovici si al Ralucai, s-a nascut la 15 ianuarie 1850, în Botosani. Tatal, dintr-o familie de tarani români din Bucovina, învata carte si intra în slujba boiereasca, primind titluri marunte de sulger si caminar. Mama este fiica stolnicului Vasile Iurascu din Jodesri. Copilareste, în primii ani, la Botosani, din 1856 la Ipotesti, unde familia îsi cumparase o mica mosie.
Studiile
Studiile le începe probabil în casa. În 1858 e înscris în clasa a III-a la National-Hauptshule, scoala primara greco-orientala din Cernauti. În 1860, absolvind clasa a IV-a este elev la ”K.K. Orber-Gimnasium” din acelasi oras, dar în 1862 paraseste scoala si se întoarce la Ipotesti.
Debutul literar cu poezia ocazionala „La mormântul lui Aron Pumnul” într-o brosura votiva din ianuarie 1866 a “învataceilor gimnazisti”. În acelasi an debuteaza în „Familia” (25 februarie/9 martie) cu poezia „de-as avea…”, salutata de Iosif Vulcan, care îi schimba numele în Eminescu. Urmeaza „O calatorie în zori” si o traducere, apoi „Din strainatate”, „La Bucovina”, „Speranta” si „Misterele noptii”. Colaboreaza în continuare la „Familia”.
Între timp, însoteste ca sufleor si copist trupa lui M. Pascaly în turnee în Transilvania si Moldova, fiind si sufleur în trupa lui Iorgu Caragiale sau la Teatrul National din Bucuresti.
Tatal sau îl va trimite însa la universitatea din Viena, cu toate ca îi lipseau atestatele gimnaziale. Între 1869-1872 audiaza cursuri de filozofie, drept, economie politica, limbi romanice, medicina, citeste enorm, mai ales filozofie si stiinte. Desi îsi consacra cea mai mare parte lecturilor si creatiei poetice, participa entuziast la viata studentimii române grupata în societatea „România Juna”, leaga prietenii, publica articole în „Albina” si „Federatiunea” din „Pesta” ori în „Familia”.
Începutul carierei de poet
Încercând o apropiere de cercul junimist, trimite la Iasi poezia „Venere” si „Madona”, care apare în „Convorbiri literare” (15 aprilie 1870). Încurajat de succes, publica „Epigonii” si „Mortua est”(1871), poezii care-i vor servi lui Titu Maiorescu ca argumente ale „directiei noi”. În vara anului 1872 paraseste Viena.
La Iasi, citeste în sedintele „Junimii” si publica poeziile „Egipetul”, „Înger si demon” si „Floare albastra” precum si nuvela „Sarmanul Dionis”.
Convins sa-si continue studiile universitare, pleaca la Berlin având asigurarea unei subventii din partea „Junimii”.
Între 1872-1874 frecventeaza cursuri de filozofie, istorie antica, drept, medicina, sanscrita, mitologie comparata, geografie.
Revine în tara fara a-si lua doctoratul si, între 1874-1876, este pe rând director al Bibliotecii Centrale, profesor la Institutul academic, revizor scolar pentru judetele Iasi si Vaslui, redactor la „Curierul de Iasi”. Din octombrie 1877 este redactor la Bucuresti, la ziarul conservator „Timpul” (alaturi de Slavici, care-l chemase, si de I.L. Caragiale) pâna în vara lui 1883. Sunt anii cei mai fructuosi, dar si de munca epuizanta încheiata cu instalarea definitiva a bolii care-i marcheaza tragicul destin. Pâna la moartea survenita în zorii zilei de 15 iunie 1889, mintea poetului ramâne, cu scurte momente de luciditate dureroasa, confundata în întuneric.
Deosebit de exigent, apublicat putin în cei 17 ani de activitate literara. În decembrie 1883 apare editia maioresciana (pe coperta:1884) cuprinzând 61 de poezii (plus trei variante la „Mai am un singur dor”) toate publicate sau republicate în „Convorbiri literare” si 17 inedite. Si totusi, opera lui Eminescu este imensa. Editia monumentala de „Opere” initiate de Perpessicius, în 1939, ajunsa la al IX-lea volum în 1980, este departe de a fi completa.
Poezia de început se încadreaza în contextul liricii romantice pasoptiste. „La Heliade”, „Epigonii”, „Mureseanu” indica optiunile poetului si conceptia mesianica. „Ce-ti doresc eu tie, dulce Românie”, „Horia”, „La Bucovina”, „Din strainatate” transcriu crezul patriotic, dorul si nostalgia meleagurilor copilariei. Tematica sociala e prezentata în „Junii corupti”. Preferinta pentru mister, nocturn si meditatie se simte în „Misterele noptii”, cum în aceleasi tipare se configureaza iubirea romantica („Amorul unei marmure”), erotica apropiindu-se de Alecsandri („De-as avea…”) sau Bolinteanu („O calarire în zori”).
Despre operele lui Mihai Eminescu
Adâncirea poeziei pasoptiste în gândire si viziune e dovedita de creatia de mai târziu si vizibila înca în cosmologia din „Povestea magului calator în stele”, „Muresanu” ori în antumele „Înger si demon”, „Cugetarile sarmanului Dionis”. Începând cu „Epigonii”, „Melancolie”, „Memento mori” se produce o ruptura, o criza a gândirii romantice: universul este lipsit de sns („Scrisoarea I”), raul salasluieste pretutindeni în istorie. Eroul este demonic („Demonism”, „Înger si demon”, „Strigoii”), pastrâ...