Mai badita floare dulce
(doina)

Doina este o specie a liricii populare caracteristica folclorului românescîn care omul, în directa relatie cu natura, îsi exprima sentimente de dor si de jale. Doinele pot fi: de dragoste, de catanie, de înstrainare, pastoresti, de haiducie, despre soarta si noroc.
Creatia „mai badita floare dulce” e o doina de dragoste si de jale: fata îsi exprima sentimente de iubire fata de cel drag pe care îl numeste „badita”. Ea spune ca, oriunde l-ar gasi ,l-ar smulge si l-ar duce acasa, l-ar rasadi în gradina, l-ar secera, apoi l-arface stog(capita) si l-ar îmblati, l-armacina, l-ar framânta si l-ar da inimii ei.
În doina ca în orice creatie lirica se exprima niste sentimente. Specific doinei este faptul ca sunt puse în evidenta puternice trairi umane. Acestea sunt exprimate cu discretie, dar în acelasi timp cu forta. Se observao anumita gradare în intensitatea acestora: la început l-ar secera „cu mila” , apoi l-ar îmbladi „cu drag”. Totul culmineaza cu versurile finale unde dragostea plina de jale este exprimata în mod direct: „Si te-as da inimii mele/Sa se stâmpere de jele.”
Fiind o doina populara apar teme si motive specifice folclorului. Comuniunea dintre om si natura e o tema care apare destul de des; autorul amonim traieste în mijlocul unei naturi careia îi cunoaste semnele si prin intermediul careia îsi exprima sentimentele.
În doina sunt prezentate în mod simbolic realitati ale lumii rurale.
Se remarca aici cuvinte care exprima îndeletniciri specifice satului: a rasadi, a macina, a secera. Se realizeaza aici o surapunere între drumul pâinii si împlinirea dragostei prin casatorie pentru ca asa cum pâinea este hrana sacra pentru trup tot astfel dragostea e hrana pentru suflet.
Figurile de stil si constructia poeziei sunt si ele specifice folclorului. Pentru ca doina este o exprimare concentrata în profunde trairi figura de stil dominaanta este metafora: cel iubit este „floare”, „morisca de argint” reprezinta inima plina de dragoste curat