Miezul iernii
de Vasile Alecsandri
comentariu prelucrare de
Alexandra-Andreea STANESCU, Cls. a VI-a A
Scoala Generala nr. 3 „Nicolae Titulescu” Bucuresti
Febr. 2003
Tema
Poezia "Miezul iernei" de Vasile Alecsandri este unul dintre cele mai valoroase pasteluri ate «bardului de la Mircesti». Poetul descrie tabloul plin de maretie al unei nopti de iarna, în care se simte coplesit de perfectiunea si grandoarea naturii, încremenita de un ger naprasnic.
Universul poeziei
În strofa întai prinde contur tabloul naturii împietrit de "un ger amar, cumplit". Efectele gerului sunt înspaimantatoare: în paduri trosnesc stejarii, plesnind zgomotos, stelele "par înghetate" lucind pe cerul care "pare otelit", iar pe campii, zapada "cristalina" si "stralucitoare" "Pare-un lan de diamanturi ce scartâie sub picioare”. Tabloul dobandeste alta înfatisare sub biciuirea înghetata a gerului, totul capatand un aspect rece si înghetat "stelele par înghetate", bolta cereasca este rece, cu un luciu ca al otelului, iar pe pamant zapada nu mai este pufoasa si moale, ci capata stralucirea si taria cristalului, a diamantului, scârtâind sub picioare.
Strofa a doua. In aceasta strofa, natura este surprinsa în întregime sub forma
unui templu maiestuos, legatura tainica între cer si pamant. "Fumurile albe" ce se
inalta spre vazduhul stralucitor, "scanteios", sunt asemuite cu "înaltele coloane" ale unui templu maret unind cerul cu pamantul. Pe ele se asaza ca o cupola "bolta cerului senina / Unde luna îsi aprinde farul tainic de lumina". Lumina lunii izvorand tainic de pe bolta cereasca face sa straluceasca si mai mult comorile iernii. Singurul semn de viata si de caldura în acest univers stralucitor si rece este fumul, înaltându-se în vazduh sub forma unor colonade albe si subfiri.
Strofa a treia. Vederea acestui templu grandios, aproape ireal, starneste admiratia si uimirea poetului: "O! tablou maret, fantastic!" El se simte coplesit de frumusetea si grandoarea naturii hibernale: "Mii de stele argintii /In nemarginitul templu ard ca vecinice faclii." Purtatoare ale luminii vesnice, stelele par niste faclii stralucitoare care ard pentru eternitate. Continuand descrierea naturii ca un templu urias, poetui compara muntii cu altarele acestuia, iar codrii cu niste "organe sonoare" în care crivatul face sa rasune o muzica ce trezeste spaima: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare / Unde crivatul patrunde, scotand note-ngrozitoare".
Strofa a patra. Tabloul nocturn al iernii este încremenit, pustiu si tacut: "Totui e
în neclintire, fara viata, fara glas; / Nici un zbor în atmosfera, pe zapada nici un pas". Aspectul naturii lipsite de viata si de miscare este accentuat de repetitia cuvintelor: "fara viata, fara glas" sau a cuvintelor "nici un", accentuand absenta oricarui zbor în vazduh sau a urmelor pe zapada: "Nici un zbor în atmosfera, pe zapada nici un pas".
In acest peisaj neclintit si tacut, poetului uimit si neîncrezator i se dezvaluie
urma vietii, in lumina lunii, ca o fantasma apare un lup alergand dupa prada
înspaimântata: "Dar ce vad?... în raza lunei o fantasma se arata... / E un lup ce se alunga dupa prada-i spaimântata!". Apartia vietii si a miscarii dinamizeaza tabloul, îl face mai putin înspaimantator. Sentimentul de încordare si teama se risipeste, poetul admira privelistea nocturna care se însufleteste.
Realizarea artistica
Cuvintele poeziei par simple, dar ele alcatuiesc combinatii redand surprinzatoare si emotionante imagini. Predomina imaginile vizuale conturand tabloul grandios al naturii hibernale, într-o îngemanare a cerului cu pamantul, în culori si nuante de alb stralucitor, otelit, rece. Intregul tablou nemiscat si tacut este rareori cuprins de zgomotul stejarilor care trosnesc de ger, de scârtâitul pasilor pe zapada sau de muzica 'îngrozitoare" scoasa de crivat în adancul codrilor. 0 singura imagine dinamica aduce prezenta vietii în finalul poeziei: goana lupului flamand dupa prada înspaimântata. In concluzie, imaginile vizuale predominante
se împletesc cu cateva imagini auditive si de miscare.
Figurile de stil creeaza un tablou surprinzator prin maretie, dar si terifiant totodata prin prezenta gerului care îngheata totul, alungand orice urma de viata.
Epitetele simple sau duble scot în evidenta caracteristicile tabloului: "ger amar,
cumplit", "stelele par înghetate", "cerul pare otelit”, "zapada cristalina", "câmpii
stralucitoare", "vazduh scanteios", "tablou maret, fantastic" etc.
Enumerarile reprezinta figuri de stil centrale pe care se bazeaza structura pastelului, în descrierea elementelor componente ale acestui templu urias, fantastic: "Muntii sunt a lui altare, codrii organe sonoare"; "Totul e în neclintire, fara viata, fara glas" etc.
Comparatiile accentueaza trasaturi uimitoare ale peisajului: "Fumuri [...] / Ca
înaltel...