Sarmanul Dionis
de Mihai Eminescu
Nuvela Sarmanul Dionis e o constructie epica cuprinzatoare. Dateaza din vremea studiilor la Viena si a fost publicata în Convorbiri Literale în 1972.
Titlul nuvelei este sugestiv. Epitetul Sarmanul marcheaza destinul personajului, tipul tânarului intelectual, romantic, neadaptat, cu un destin romantic si o situatie de exceptie. Sarmanul Dionis dezbate soarta tragica a omului superior a omului de geniu într-o societate ostila adevaratelor valori spirituale, societate care încearca sa se detaseze, refugiindu-se în vis.
Tânarul Dionis e un modest copist cu o situatie materiala precara, tatal sau era descendentul unor aristocrati care asteptau o mostenire din partea familiei, existenta lui fiind învaluita în mister. Traieste în casa unui batrân preot si o iubeste pe Maria fiica acestuia. Testamentul mult asteptat nu îi este favorabil, lucru care îi provoaca socul în urma caruia intra într-un spital de alienati. Din legatura cu Maria s-a nascut Dionis, crescut de mama sa cu pretul unor sacrificii. Copilul mostenise de la tatal sau doar un portret din tinerete în care îsi regasea propriile trasaturi si cu care fascinat purta lungi dialoguri.
Autodidact, pasionat de filozofie si de lectura cartilor vechi, încearca sa descifreze niste carti bizantine de astrologie, împrumutate de la anticar. Modesta sa lumânare se consuma, dar el continua lectura la lumina lunii si zareste în casa vecina, prin fereastra deschisa, o tânara îmbracata în alb cu chip delicat, feciorelnic, o noua Ofelie.
Încercând sa descifreze semnul astrologic al cartii se transpune în vremea lui Alexandru cel Bun sub chipul calugarului Dan, elevul unui dascal din Socola. El îi marturiseste acestuia ca are revelatia de a fi trait într-o lume moderna cu numele de Dionis. Acesta îl încurajeaja sa continue aceasta experienta (motivul metempsihozei). Continuând aceasta aventura, Dan se detaseaza de propria-i umbra, fapt care-i releva ca sufletul sau a fost cândva zooastru (cel care facea ca sufletele sa se mute din loc). La îndemnul umbrei pleaca într-o calatorie cosmica împreuna cu iubita sa Maria, fiica boierului Mesteacan. Pamântul e prefacut într-un margaritar pe care-l atârna la salba iubitei sale (motivul umbrei si al dedublarii).
Traiul pe care-l duce alaturi de iubita sa îl face sa traiasca ca-n paradis. Visul lui e tulburat de un triunghi în care se afla un proverb arab stravechi pe care nu-l poate descifra (motivul visului). Reuseste în cele din urma. Dezleaga aceasta enigma care le face relativa fericirea. Dan are revelatia fetei si credinta ca el este stapânul lumii, însusi Dumnezeu.
Aceasta cugetare profanatoare îl pierde, îi anuleaza puterea magica si îl readuce la conditia initiala de pamântean. Trezit, Dionis realizeaza ca a adormit adânc în gradina plina de mireasma florilor. La fereastra casei vecine zareste chipul blând al tinerei pe care o identifica cu Maria visurilor sale. Îi trimite o scrisoare în care îi marturiseste pasiunea si din surescitare cade într-un lesin adânc. Tutorele Mariei îi vine în ajutor si îl îngrijeste în timpul bolii.
Bunicul fetei vede portretul tatalui lui Dionis si-si da seama de descendenta aristocratica a tânarului si de faptul ca are dreptul la o mostenire care sa-l scuteasca de grija zilei de mâine.
Casatoria celor 2 pecetuieste o dragoste si o existenta umana. Finalul nuvelei da prilejul unor discutii însusi sâmburele ei filozofic: „cine este omul adevarat al acestor întâmplari, Dan sau Dionis?”.
Alte motive literare care apar:
iubirea angelica-serafica
natura paradisiatica
viata ca un vis
În constructia nuvelei, Eminescu a pornit de la Kant dar a construit în stil Schopenhauerian. Punctul de pornire e de la Kant. Dionis pleaca de la realitatea palpabila pentru a cauta dincolo de ea, absolutul ideatic, dezgustat fiind de existenta concreta.
Mitul si semnificatia:
Mitul oniric – calea prin care Dionis se metamorfozeaza în calugarul Dan: „Ciudat…el visase”
Metempsihoza – conceptie religioasa conform careia sufletul omului ar trai mai multe vieti prin reincarnare
Ideea timpului si a vesniciei – „omul are în el numai sir fiinta altor oameni viitori si trecuti Dumnezeu le are deodata toate neamurile. Omul are un loc în vreme iar Dumnezeu e vremea însasi, sufletul are vesnicie, numai bucata în bucata.”
Spatiul Nemarginit – „Numai Dumnezeu stapâneste nemarginirea, pentru om spatiul este tot ca vremea”
Mitul faustian – Ruben este satana iar Dan face un pact cu acesta semnificând sacrificiul omului superior în dorinta de a atinge absolutul, din iubire, prin iubire
Cifra 7 – este cifra mistica cu puteri magice
...