Mihai Eminescu –
poet national si universal
Mihai Eminescu este în literatura româna poetul nepereche a carui opera învinge timpul, dupa cum afirma George Calinescu. El este cel mai mare poet national, care exprima cel mai bine si cel mai complet spiritualitatea româneasca.
Eminescu a fost o personalitate coplesitoare, care i-a impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala, cultura de nivel european si farmecul limbajului. Scrisul era viata lui: omul cel mai silitor, vesnic citind, meditând, scriind… poet în toata puterea cuvântului, dupa cum afirma Titu Maiorescu.
Primul, care a intuit marele efect modelator al creatiei eminesciene a fost Titu Maiorescu: Eminescu a facut ca toata poezia acestui secol sa evolueze sub auspiciile geniului sau, iar forma înfaptuita de el a limbii nationale sa devina punctul de plecare pentru întreaga dezvoltare ulterioara a vesmântului si cugetarii românesti.
Eminescu nu era un romantic contemplativ si abstras, pierdut într-o visare lirica, ci un om al timpului sau, preocupat de destinul si de buna existenta a poporului român, analizând cu simt critic societatea contemporana, institutiile acestuia. El a fost un artist–cetatean, gânditor si pedagog al neamului sau.
Conceptia estetica a lui Eminescu este modelata de poetica romantica pasoptista si de filozofia a geniului, care traieste într-o societate mediocra, incapabila sa înteleaga si sa promoveze valorile:
…Privitor ca la teatru
Tu în lume sa te-nchipui:
Joace unul si pe patru,
Totusi tu ghici-vei chipu-i,
Si de plânge, de se cearta,
Tu în colt petreci în tine
Si-ntelegi din a lor arta
Ce e rau si ce e bine…
(Glossa).
Credinta adânca a lui era ca numai arta asigura nemurirea omului:
…Numai poetul
Ca pasari ce zboara
Deasupra valurilor,
Trece peste nemarginirea timpului…
(Numai poetul…).
Dumitru Popovici considera, ca Eminescu este un Hyperion condamnat sa ramâna în societate si sa-si determine pozitia în complexul raporturilor sociale.
Ca poet, Eminescu s-a situat în categoria romaticilor
…Nu ma-ncântati nici cu clasici
Nici cu stil curat si antic–
Toate-mi sunt deopotriva
Eu ramân ce-am fost: romantic…
(Eu nu cred nici în Iehova)
În creatia lui exista si o componenta clasica, reliefata prin: pretuirea artei antice, promovarea idealurilor de bine, frumos, adevar, aspiratia spre perfectiune si echilibru, stilul armonios, clar, ironia detasata:
…Nu spera când vezi misei
La izbânda facând punte,
Te-ar întrece nataraii,
De ai fi cu stea în frunte…
(Glossa).
Opera poetica a lui Eminescu reprezinta o înnoire profunda a liricii românesti.
Limbajul poetic eminescian este caracterizat prin prospetime si naturalete, pentru ca Eminescu a considerat limba veche ca temelie pentru toate noile ei înfatisari. El a intuit ca limbajul poetic trebuie sa porneasca de la operele folclorice si de la texte vechi, care conserva formele cele mai rezistente de limba. În poezia lui Eminescu putem gasi:
versuri de origine folclorica: …Te-am ruga, mari, ruga
Sa-mi trimiti prin cineva
Ce-i mai mândru-n valea Ta:
Codrul cu poienile,
Ochii cu sprâncenele;
Ca si eu trimite-voi
Ce-i mai mândru pe la noi…
(Scrisoarea III)
versuri cu arome arhaice de stil cronicaresc:
…Împarati pe care lumea nu putea sa mai încapa
Au venit si-n tara noastra de-au cerut pamânt si apa…
…Cum venira se facura toti o apa si-un pamânt…
(Srisoarea III).
Dar poetul îsi alterneaza mijloacele printr-o expresie intelectualizata (Tudor Vianu):
…ei au doar stele cu noroc
si prigoniri de soarte…
…precum Atlas în vechime sprijinea cerul pe umar
asa el sprijina lumea si vecia într-un numar…
În poezii coexista diferite tipuri de versificatie, de la versul clasic la expresia îndrazneata a versului liber.
Poezia eminesciana este încarcat de sensibilitate continând si puterea evocatoare a limbii române si este construit pe un fond de armonie muzicala. Tudor Vianu sustine, ca …Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au facut unii din emulii sai de mai târziu. I-a fost de ajuns sa se aseze în curentul limbii si sa-si înalte pânzele în directia în care sufla duhul ei.
Poetul se inspira din mai multe surse. Poeza lui este de inspiratie istorica, sociala, mitologica, folclorica; poezia iubirii, a naturii.
Mihai Eminescu îsi construieste universul sau poetic în jurul câtorva teme si motive esentiale, ca: timpul, cosmicul, istoria, natura si dragostea.
Tema cosmicului are o mare valoare prin prezentarea relatiei dintre om si univers, care se prezinta sub trei înfatisari poetice: cosmogonica, sarcastica si elegiaca. Adeseori întâlnim si motiv...