Baltagul - comentariu literar

Mihail Sadoveanu

Prin capodopera Baltagul, aparut în 1930, Sadoveanu realizeaza o noua interpretare a mitului mioritic, versul-motto indicând sursa de inspiratie: “Stapâne stapâne,/ Mai cheama s-un câne”.
Subiectul este simplu, pastrând elementele baladei: un cioban este omorât de doi tovarasi ai sai pentru a-i lua oile, dar femeia acestuia, apriga si inteligenta nu are liniste pâna nu afla faptasii si nu-i pedepseste dupa legea nescrisa a comunitatii.
Intriga, dupa modelul romanului politist, pune în lumina vocatia justitiara a eroinei, descoperirea asasinilor si demascarea acestora.
Faptele din Baltagul se petrec spre sfârsitul secolului al XIX-lea si începutul secolului al XX-lea, însa într-o societate patriarhala, arhaica, strapunsa de zorii unei civilizatii, de noi relatii sociale, capitaliste.
Titlul romanului este simbolic. În sensul basmului vechi, baltagul este unealta magica si simbolica însusita de raufacatori si cucerita de erou, unealta care ramâne pura, nepatata de sânge.
Compozitia e determinata de semnificatia cartii: înfatisarea unei societati de tip arhaic si un individ reprezentativ al ei, o lume esentiala, lumea oamenilor de la munte si Vitoria Lipan, exponentul acestei lumi.
Romanul începe cu prezentarea sintetica a vietii pastorilor (vechimea, felul de viata, psihologia), fixata într-o cosmologie populara:
“Domnul Dumnezeu, dupa ce a alcatuit lumea, a pus rânduiala si semn fiecarui neam.[…]
La urma au venit si muntenii s-au îngenunchiat la scaunul împaratiei. […]
- Apoi ati venit cei din urma, zece Domnul cu parere de rau. Dragi îmi sunteti, dar n-am ce va face. Ramâneti cu ce aveti. Nu va mai pot da într-un adaos decât o inima usoara ca sa va bucurati cu al vostru. Sa va para toate bune: sa vie la voi cel cu cetera; si cel cu bautura, si s-aveti muieri frumoase si iubete”.
Naratiunea simpla, ar putea fi delimitata schematic în trei parti: partea întâi de la început pâna la plecarea Vitoriei în cautarea lui Lipa