Mihail Sadoveanu
(1880-1961)

„Hanu Ancutei”


„Prin gura sa vorbeste un singur om , simbolizând o societate arhaica, dar spre deosebire de Eminescu, societatea acesta este analizata in toate institutiile ei.” (George Calinescu)

Fiu al pamantului glorios al Moldovei, Mihail Sadoveanu a fost un scriitor deosebit de prolific, lasând posteritatii o opera monumentala care se intinde pe o jumatate de secol.
Mihail Sadoveanu a debuteaza in anul 1867,ca un artist cu experienta, in revista bucuresteana „Liceu”, urmand ca mai apoi, in anul 1904, sa aiba loc un editorial cu patru volume: „Povestiri”, „Soimii”, „Dureri inabusite”, „Crasma lui mos Precu”, fapt memorabil, care l-a determinat pe Nicolae Iorga sa numeasca acel moment „Anul Sadoveanu”. Inca de la început, el scrie cum vorbeste, bine gândit, de aceea definitiv, fara adaosuri si revizuiri.
Garabet Ibraileanu concluziona inca din 1923 ca „ literatura domnului Sadoveanu are amploarea unei întregi literaturi, a literaturii întregi a unui popor, ca si cea populara”.
Opera lui Sadoveanu nu poate fi incadadrata unui curent artistic anume, întrucât in operele sale se îmbina elemente ale romantismului, ale realismului, ale umanismului, ale naturalismului si nu in ultimul rând ale samanatorismului.
Stilul, ca structura a frazei, alterna la început intre plasticitatea realista si impresionismul liric romantic. Pana la primul razboi mondial, la Sadoveanu sarea in ochi un anumit senzualism legat de viata corporala, de materie , in genere. O briza de noblete spirituala, de cugetare si rationalism aureoleaza seria marilor opere din a doua parte a vietii. De asemenea, scriitorul se opreste asupra vietii satului romanesc (ca reflex al samanatorismului si poporanismului epocii), ramanand credincios ideii marturisite de el insusi: „Taranul a fost principalul meu erou”. Toate aceste elmente pat