Miorita
Balada “Miorita” este capodopera folclorului literar romanesc, George Calinescu considerand-o, alaturi de “Traian si Dochia”, “Zburatorul” si “Mesterul Manole” unul dintre miturile fundamentale ale romanilor. “Miorita” face parte din ciclul celor mai vechi productii populare romanesti, numite de specialisti “repertoriul pastoresc”.
Balada a fost culeasa de Alecu Russo de la niste pastori din muntii Vrancei, pe cand se afla in exil la Soveja si publicata in prima culegere de “Poezii poporale. Balade. (Cantece batranesti) adunate si indreptate de Vasile Alecsandri”, antologie aparuta in 1852.
“Miorita” este o balada populara si apartine genului epic, in care, insa, se imbina armonios elemente lirice, epice si dramatice. In structura baladei se disting doua mari planuri, unul epic in cadrul caruia autorul anonim nareaza faptele si construieste personajele reale sau fabuloase si celalalt lirico-dramatic, ce se defineste prin exprimarea gandurilor, sentimentelor si prin atitudinea ciobanasului in fata mortii, intr-un dramatism impresionant. Balada ilustreaza mitul popular mioritic, poetul anonim exprimand aici ideea ca omul accepta moartea ca pe un final firesc al vietii, o conceptie filosofica straveche, ceea ce face ca balada populara “Miorita” sa fie totodata un poem filosofic. De-a lungul timpului balada “Miorita” a cunoscut o larga raspandire in toate teritoriile locuite de romani circuland in peste o mie de variante. Geneza ei se pierde in negura timpului si ea este rezultatul procesului de transmitere pe cale orala al impletirii diferitelor teme si motive florclorice.
Execeza lui Adrian Fochi, una dintre cele mai complete dintre analizele acordate “Mioritei” distinge in structura epica optsprezece teme. Aceste optsprezece teme se pot grupa in patru episoade distincte:
Cadrul epic initial (versurile 1 – 21)
Episodul mioarei nazdravane (versurile 22 – 46)
Testamentul ciobanasului (versurile 47 – 87)
Episodul maicutei batrane (versurile 88 – 123)
Testamentul ciobanasului reprezinta in structura epica a baladei insertia unei ample confesiuni lirice. Este cea mai importanta secventa, deoarece cuprinde ideea poetica a operei si are un puternic rol caracterologic in prezentarea personajului principal.
Dispozitiile testamentare ale baciului pun in lumina atitudinea lui in fata mortii si reliefeaza trasaturile sale caracteristice. Sentimentul de profunda dragoste fata de viata este oglindit de atasamentul fata de indeletnicirea sa. Ciobanul nu isi poate imagina despartirea. El vrea ca dupa moarte sa ramana alaturi de oile si cainii lui in mediul in care si-a dus pana acum existenta deoarece despartirea de ceea ce i-a fost drag ar echivala cu ruperea definitiva de ceea ce i-a marcat trecerea prin lume. Dorinta sa fie inmormantat de presupusii asasini pune in evidenta atat increderea lui in semeni cat si superioritatea sa morala fata de acestia. La fel de profund se desprind din aceasta rugaminte dragostea de meserie, atasamentul fata de cainii credinciosi si fata de miora. Baciul moldovean doreste ca la cap sa aiba cele trei fluierase, aceasta fiind singura posibilitate de a comunica postum cu turma. Prin cantecul fluieraselor autorul reliefeaza o gradare ascendenta a zbuciumului sufletesc al eroului.. Se observa ca prin epitetele “cu drag”, “duios” se realizeaza o crestere a dramatismului pe fondul unei seninatati a confruntarii omului cu moartea, sentiment izvorat din intelegerea profunda a alcatuirii universului, din experienta mitica, retraita, a baciului moldovean, atingan culmile tragismului in metafora totala, absoluta "cu lacrimi de sange". Folosirea paralelismului, evidenta in pasajul fluierelor, este un procedeu caracteristic intregii poezii folclorice. Stihurile sunt acum un fel de refrene, laitmotive ce apar la intervale egale, puse in evidenta anaforica (repetarea unor cuvinte la inceputul versurilor) a diminutivului "fluieras" si a adverbului "mult".
Stilistic vorbind, nucleul central al secventei este o alegorie a carei principala caracteristica este contiua pendulare intre cosmic si teluric, momentul de varf in transfigurarea artistica pe care o realizeaza balada. Din punct de vedere al alcatuirii operei acest nucleu central este partea cea mai concentrata ca substanta poetica si reprezinta rugamintea ciobanului de a ascunde oilor moartea sa infatisand-o ca pe o nunta. Dorinta ciobanului este ca lumea sa afle ca petrecera sa din viata a fost o nunta, la care insa "a cazut o stea". Moartea este prezentata alegoric, ca o nunta a tuturor elementelor naturale si astrilor. Ciobanul prezinta moartea ca pe o contopire cu elementele naturii vesnice. Moartea este sugerata de caderea stelei care semnifica moartea fara de intoarcere. Aici se realizeaza o incarcatura poetica maxima, constand in incifrarea alegorica a unei realitati etnografice: mortilor tineri, necasatoriti ("nelumiti") li se organizeaza inmo...