La tiganci
de Mircea Eliade
Spirit enciclopedic, face parte din familia spirituala a lui Dimitrie Cantemir, Eliade Radulescu, Hasdeu, Nicolae Iorga, erudit care se încadreaza in galeria marilor fondatori ai umanismului universal. Are vocatie pentru constructii monumentale la fel ca Hasdeu, Iorga, Balzac iar Eugen Limion il considera o figura de prim ordin in stiinta miturilor si istoria religiilor. Este seful generatiei anilor 1930, evocat de Mihail Sebastian in volumul “Jurnal” si face parte din gruparea Criterion alaturi de Contantin Noica, Emil Cioran, Petru Tutea, Mircea Vulcarescu. Va fi profesor la catedra Nae Ionescu la facultatea de Litere si Filologie a Universitatii din Bucuresti iar dupa razboi se stabileste la Paris iar mai târziu la Universitatea din Chicago.
Opera stiintifica si filosofica are prin continutul sau doua preocupari fundamentale: studiul mitului si istoria religiilor.
Pentru Mircea Eliade mitul este o povestire, o istorie sacra intr-un timp al fabulelor al începuturilor vorbindu-se despre un timp mitic.
Cartea lui fundamentala conceputa in trei volume “Istoria credintelor si a ideilor religioase” a carui idee centrala este unitatea profunda si indivizibila a spiritului uman dincolo de timp si spatiu. Cartea manifesta un spirit de sistematizare greu de egalat si a patruns in bibliografia fundamentala a umanismului universal determinând constituirea catedrei Mircea Eliade, la Universitatea din Chicago.
Conceputa la Paris in 1859, nuvela intitulata “La tiganci” se încadreaza in suita literaturii fantastice care continua traditia unui fantastic romanesc regasit in basme: proza eminesciana (“Sarmanul Dionis”) si in povestirile lui Caragiale (“La hanul lui Monjoala”).
Nuvela lui Eliade aduce in discutie mitul iesirii din timp, mitul labirintului si al camuflarii sacrului in profan. Opera stabileste firul epic in Bucuresti in perioada interbelica când un modest profesor de pian, Gavrilescu se întoarce de la lectia predata Otiliei, nepoata doamnei Voitirovici. Se urca în tramvai, asculta conversatia calatorilor intrigati de misterul pe care spatiul cunoscut in Bucuresti prin numele la tiganci transmite atractia inexplicabila si ambiguitatea pe care aceasta zona o trezeste. Gavrilescu isi aminteste ca a uitat partiturile la eleva sa si coboara din tramvai pentru a se întoarce. Caldura este tot mai mare, nu întâmplator ca si in schitele lui Caragiale . Mintea este lenesa, omul molesit si obosit si o întreaga încetineala se înfiltreaza în fiinta omeneasca rupându-i ritmul firesc de viata. Uimit, simtind nefirescul, eroul exclama: “Gavrilescule, atentie, parca ai început sa îmbatrânesti, te ramolesti, iti pierzi memoria…”
Ca hipnotizat, atras inexplicabil, eroul se trezeste în zona atât de atragatoare, intr-un spatiu umbros si racoros unde începe, de fapt, o experienta unica: moartea clinica a eroului. Este întâmpinat de o batrâna care îi cere 300 de lei, prezenta ce poate fi interpretata cu a cerberului care preia lumea mortilor. Apar apoi trei fete frumoase, numarul lor fiind cifra fatidica fundamentala a universului, cifra pe care se construiesc si basmele. Este vorba de o evreica, o grecoaica, si o tiganca origine deloc întâmplatoare, ele reprezentând civilizatii stravechi, semnificative în evolutia omenirii, încarcate de mister si de urme înca neexplicate.
Începe o suita de ritualuri de probe initiatice intr-un spatiu ce cuprinde multe oglinzi, paravane, fotolii, draperii pentru a reface o cale a labirintului caci printre obiecte el trebuie sa gaseasca calea. Intr-un amestec de umbra si lumina, cele trei fete ursitoare îl prind intr-o hora imaginând un joc in care tiganca trebuie descoperita, proba pe care eroul nu o trece probabil pentru ca nu venise înca momentul, nu era pregatit pentru plecarea definitiva.
Se trezeste învaluit intr-o draperie asemenea unui giulgiu, simbol al mortii, fiind îmbracat cu niste haine necunoscute: cu tunica si niste salvari de matase galbena.
Sugestia unui plan al mortii este transmisa prin câteva replici ale eroului :”era o nefireasca racoare” , “domina un sentiment de intensa tristete” , “vocile fetelor veneau de foarte departe” , “se vazu gol, mai slab cu pântecul umflat, cu oasele iesite prin piele... încerca sa tipe dar gâtlejul îi era uscat, lemnos si sunetele pareau înecate în pâsle”.
Gavrilescu se întoarce în lumea realitatii pe care o gaseste straina caci trecusera deja 12 ani; sotia sa Elsa plecase în Germania, eleva Otilia se casatorise, bancnotele se schimbasera. Gaseste o lume total straina în care nu se mai poate integra. Se simte strain de aceea se întoarce la casa tigancilor si printr-o “întâmplare” se întâlneste cu un birjar care fusese dricar în tinerete si-l duce la destinatie. Se întoarce pentru ca drumul de la viata la moarte are un singur sens si din moment ce a pasit în ...