MOARA CU NOROC

De IOAN SLAVICI



In “Moara cu noroc”, Slavicieste autorul unor pagini remarcabile ,prin care se introduce in literature romana imaginea stepei, a pustiului lipsit de sentimente, dar, in acelasi timp, taramul necunoscut ce poate sa aduca prosperitate, un fel de Eldorado din vestul salbatic american. Ghita ar putea fi si el un intemeietor ,daca, pe tot parcursul actiunii si-ar pastra calitatile morale initiale, ideea de a prospera prin mijloace firesti, cinstite, edificand si in pustie, la rascruce de drumuri, un mediu umanizat , care sa aminteasca de toposul edenic ocrotitor. Carciumarul este si el un calator de la sat catre oras, parasind “coliba” natala, simbl al linistii patriarhale, si facand un popas mai mare la Moara cu Noroc , ca apoi sa-si intemeieze la oras o afacere stabila , un atelier mare, cu zece calfe si cu desfacere pe masura. Pornind catre spatiul ales, el parcurge un drum simbolic , strabate paduri si tarini, lasa in urma sate si locuri bune, semn al unei civilizatii stabile , si mai ales coboara, se lasa in vale, face un ultim popas , unde se afla si un Styx bantuit, “sa adapi calul ori vita din jug”, dincolo de care “locurile sunt rele”.
Pe acest traseu , al coborarii si al iesirii din infern , nuvela prezinta o simetri perfecta . Primul capitol incepe cu vorbele povestitoare ale soacrei lui Ghita, care prefigureaza marile drame si conflicte ivite in evolutia personajelor: “-omul sa fie multunit cu saracia sa , caci , daca e vorba , nu bogatia ,ci linistea colibei tale te face fericit”.Citatul extars exprima chintesenta filozofiei lui Slavici asupra lumii in general: satul respecta vechile cutume ,reprezentand principiile morale pozitive , fapt ilustrat intr-o intreaga literatura urmatoare ,de la Octavian Goga pana la Mihail Sadoveanu, in timp ce orasul este un fel de Sodoma si Gomora, spatiul malefic si artificial din care izvorasc toate pacatele. Finalul nuvelei prezinta, pe malul celalalt mal