Viata si activitatea literarã
Ioan Slavici s-a nãscut la 18 ianuarie 1848 în comuna Siria de lângã Arad. Urmeazã scoala primarã în Siria, liceul la Arad si Timisoara, iar studiile universitare de drept si stiinte la Budapesta si Viena. La Viena este presedintele Societãtii Studentilor Români “ România Junã ”. Îl cunoaste pe Eminescu si întâlnirea lor se transformã într-o prietenie pe viatã.
Debuteazã în 1871 cu o comedie, “Fata de birãu”, publicatã în revista “ Convorbiri literare ”, dar vocatia lui e de prozator si se va concretiza în 1881 cu volumul “ Novele din popor ”, moment de seamã în evolutia prozei românesti.
Între timp, poposeste la Iasi pentru scurtã vreme ( 1874 ), apoi vine la Bucuresti, unde este secretar al unei comisii de documente istorice ( colectia Hurmuzachi ), profesor la Liceul “ Matei Basarab ” si redactor la “ Timpul ” ( coleg de redactie cu Eminescu si Caragiale între 1877-1881 ). În 1882 e ales membru corespondent al Academiei, sectia istoricã.
În 1884 se stabileste la Sibiu. Întemeiazã ziarul “ Tribuna ”, fiind un jurnalist de rarã fecunditate. Aici îndrumã primii pasi în literaturã si înlesneste debutul poetului George Cosbuc.
Din 1890 revine în Bucuresti. Lucreazã în învãtãmânt, editeazã ziare si reviste ( “ Vatra ”, împreunã cu Caragiale si Cosbuc ), publicã volume de nuvele si romane, precum si volume cu caracater memorialistic.
Moare la 17 august 1925 în casa fiicei sale, Lavinia, din Crucea de Jos, Panciu. E înmormântat la schitul Brazi din Panciu.
Portretul scriitorului
Asezat alãturi de Eminescu, Creangã, Caragiale, scriitori cu stil fascinant, mari creatori de limbã, Ioan Slavici, cu limbajul lui sobru, meticulos, poate sã parã un autor din altã clasã valoricã. În realitate el este un întemeietor ca si ceilalti trei, prin opera lui pãtrunzând în literatura românã filonul popular al povestirii si universul satului românesc transilvãnean. El a creat în epica româneascã nuvela si romanul de tip realist si, mai ales, a adus analiza psihologicã a sufletului individual, dar si colectiv, element definitoriu al prozei moderne.
Creator de personaje memorabile si constructor epic, observator ascutit si moralist cu vocatie de pedagog, Ioan Slavici este cel dintâi mare scriitor pe care Transilvania îi dãruie literaturii române la sfârsitul secolului al XIX-lea. Cu Ion Creangã, din Moldova si cu I. L. Caragiale, din Muntenia, alãturi, se alcãtuieste un adevãrat triunghi simbolic al spiritualitãtii românesti, în mijlocul cãruia se înaltã ca o coloanã a infinitului – simbolul lui Eminescu.
Proza lui I. Slavici
Printre marii clasici, dintre care fiecare reprezintã superioara înflorire a unui gen sau a unei specii în literatura românã ( M. Eminescu fiind prin excelentã poetul, I.L.Caragiale-dramaturgul si I.Creangã-povestitorul ), I. Slavici este cunoscut îndeosebi ca nuvelist de exceptie. Prin opere ca “ Moara cu Noroc ”, “ Pãdureanca ”, “ Popa Tanda ” ori
“ Budulea Taichii ”, scriitorul se afirmã în calitate de creator al unei lumi animate de mari energii, de patimi puternice si de dramatice probleme morale în cadrul, schitat cu mânã de maestru, al satului si târgului transilvãnean, cu vechile lor legi nescrise, pãstrate si transmise de opinia publicã ( “ gura satului ” ), ori al întinsei câmpii de vest, unde legea o fãceau oamenii puternici si lipsiti de scrupule, precum Lica Sãmãdãul.
Valoarea nuvelisticii a pus mult timp în umbrã importanta operei de romancier a lui I. Slavici, care prin “ Mara ” realizeazã “ Un pas mare în istoria genului”, dupã aprecierea lui G. Cãlinescu.
Studiul textului
Privire generalã
Cele mai valoroase roade pe care le-a dat talentul de prozator al lui Slavici sunt cele din domeniul nuvelisticii. Nuvelele, apãrute în sase volume, au contribuit la progresul literaturii române în directia oglindirii realiste a vietii sociale, prin evocarea procesului de formare a micii burghezii rurale si de pauperizare a populatiei sãtesti, prin crearea de personaje reprezentative, care întruchipeazã conflictele si trãsãturile esentiale ale acestei lumi.
În nuvelele lui Slavici gãsim, de asemenea, o reflectare amplã a vechilor rânduieli rurale, a obiceiurilor si datinilor, a credintelor si superstitiilor, a moralei si a prejudecãtilor oamenilor simplii, un autentic tablou etnografic, psihologic si social al satului transilvãnean. Nuvelele scrise dupa 1900, în perioada bucuresteanã a vietii sale, evocã adâncirea mizeriei claselor asuprite, coruptia aparatului functionãresc, jefuirea bogãtiilor tãrii, rapacitatea nesãtioasã a celor bogati. Unul dintre pãcatele pe care Slavici le-a sanctionat necrutãtor a fost si ispita banului. În abordarea acestei teme, el recepteazã modalitãtile variate în care relatiile capitaliste, ce începuserã sã pãtrundã în viata satului transilvãnean, îsi pun pe...