Colegiul National “Andrei Saguna”
An scolar 2006/2007
Clasa a XI-a C




Modele epice in romanul interbelic






Proiect realizat de elevii: Badragan Cristina
Leahu Catalina Vasilica
Pepene Ioana
Varzari Gabriela



Modele epice în romanul interbelic




Capitolul I. Doricul, ionicul si corinticul


Despre nici un gen literar nu s-a discutat, în ultima suta de ani, mai mult; si nici unul nu s-a dovedit mai capabil sa suporte – fara sa se destrame – atâtea interpretari contradictorii, sau chiar paradoxale. Si nu numai când a fost vorba de a-l defini, dar chiar si când a fost vorba de a-i aproxima natura, mijloacele si scopul. Nu exista consens în nici o privinta. Nici macar în privinta datei de nastere, care e probabil mai controversata decât a oricarei specii sau gen. Pentru unii, „Iliada” sau „Eneida” sunt romanele celor vechi; pentru altii, întâiul roman sunt abia les chansons de geste , pentru a treia categorie, ar fi fara sens sa numim romane prozele anterioare secolului XVIII; în sfârsit, sunt destui care încep romanul cu Balzac. Prin intermediul romanului, îsi fac loc în literatura viata obisnuita, omul comun, cotidianul; romanul ofera cititorului – de ieri si de azi – o „mitologie”, este adica o forma populara a imaginatiei. Ceea ce e curios si greu de elucidat teoretic, este ca toate aceste constatari se pot, în egala masura, documenta pe baza romanelor existente. Teoria romanului contine câteva contradictii în însesi premisele ei; a le înlatura înseamna a spulbera genul ca atare; a le accepta echivaleaza cu a face imposibila o explicatie coerenta. Iar daca, dupa toate acestea, mai luam în considerare si evolutia istorica a genului, dificultatile sporesc considerabil.
Ar fi oare mai firesc, în aceste conditii, sa renuntam cu totul la a vorbi despre roman în general, multumindu-ne cu romanele de care dispunem? Începând cu Thibaudet si sfârsind cu nu stiu care critic actual, putini au renuntat, în ultima jumatate de secol, la a fixa romanele în solul une