Monastirea Argesului - analiza






Baladele populare nu sunt evocari de fapte eroice invesmantate intr-o aura legendara, ci ele dezvaluie o conceptie specific romaneasca despre viata terestra si cea cosmica, despre rostul si destinul uman, despre arta.
Intelepciunea ciobanului si cea a mesterului constructor depasesc limitele unei intelegeri de rand a lucrurilor si merg catre esente, spre ceea ce imobillizeaza, da sens si finalitate actiunilor omenesti, intemeind viata pe ideea jertfei de sine, care purifica si edifica totdeauna. Cele doua personaje mitice din cele mai cunoscute si raspandite balade romanesti oficiaza rituri sacrificiale. Precum Miorita, balada cu subiect legendar Manastirea Argesului sugereaza raporturile dintre existenta si arta, libertate si necesitate, dintre viata si moarte. Vechimea baladei este de cateva secole, referindu-se la intemeitorul Tarii Romanesti, potrivit traditiei descalecase in acest teritoriu venind din Tara Fagarasului, la mijlocul secolului al XIV-lea-personajul legendar se identifica dupa apelativul "Negru-Voda"; numele arhitectului nu este reprodus in conformitate cu realitatea istorica, insa traditia i-a atribuit lui Manole construirea marelui edificiu bisericesc Curtea de Arges.
Personalitatea lui Negru-Voda este complexa si poate fi interpretata intr-o maniera dihotomica. El se deplaseaza, insotit de o suita formata din arhitectul Manole si "noua mesteri mari, calfe si zidari", sa gaseasca "pe un mal frumos" al Argesului un amplasament potrivit telurilor sale constructive. Voda il gaseste cu ajutorul unui "ciobanas", care-l avertizeaza ca este un teritoriu nefast, pe care nici iarba nu creste.
Cei noua mesteri formeaza un personaj colectiv, care actioneaza in chip solidar. Nu sunt adevarati creatori, ci numai executanti priceputi ai planului exceptional imaginat de Manole. Precum in cazul lui Negru-voda, personalitatea lor se dezvaluie cititorilor intr-un mod ambiguu; nu se stie daca intr-adevar hazardul i-a ocolit