“Morometii”
de Marin Preda
(prezentare)
Marin Preda s-a nascut la 5 august 1922 in Silistea-Gumesti, judetul Teleorman, in familia taranului Tudor Calarasu. Dupa clasele primare urmate in sat, se inscrie la Scoala normala din Abrud, pc care o continua la Cristur-Odorhei si apoi la Bucuresti.
Debuteaza in 1941 cu o schita in ziarul "Timpul", citeste in cenaclul lui Eugen Lovinescu si e secretar de redactie la "Evenimentul zilei". In 1948 publica intiia lui carte: volumul de nuvele Intalnirea din pamanturi, urmat apoi de Desfasurarea,Indrazneala, Ferestre intunecate.
In 1955 ii apare romanul “Morometii”, volumul intii, si, dupa o elaboratie extrem de indelungata, vede lumina tiparului in 1967 si volumul al doilea. Intre timp aparusera romanul “Risipitorii” si povestirea “Friguri”.
Ulterior publica piesa de teatru “Martin Bormann” si romanul “Intrusul”, culegerea de eseuri si confesiuni Imposibila intoarcere, romanul Marele singuratic (1972).
Scriitor care apara conditia literaturii realiste, Marin Preda considera ca in afara unor notiuni ca istorie, adevar, realitate, proza n-ar avea nici un inteles. O opera trebuie judecata in functie de partea ei de adevar si o carte buna este aceea care transmite intr-o modalitate estetica acceptabila, un adevar social si psihologic. El insusi cultiva o literatura inspirata din realitatile contemporane, abordând teme morale sau existentiale intr-un stil epic de mare densitate care a asesat proza româneasca pe terenul solid al observatiei psihologice.
Morometii
Ca si in alte cazuri, al lui Rebreanu de exemplu, romanul cel mai important al lui Marin Preda este anticipat si pregatit de nuvelele sale. In volumul de debut, “Intâlnirea din pamânturi”, sunt câteva naratiuni – “Dimineata de iarna”, “O adunare linistita”; “In ceata” etc. - care prefigureaza motive, intâmplari si personaje din roman, usor de depistat la o simpla confruntare, dar mai important decât aceasta este faptul ca inca din nuvele se contureaza obsesia fundamentala a creatiei lui Marin Preda, care este destinul taranului român.
Morometii reprezinta, pe aproape o mie de pagini, povestea unei familii de tarani din Câmpia Dunarii care cunoaste de-a lungul unui sfert de secol o adânca si simbolica destramare. Actiunea e plasata, in punctul ei initial, 1a câtiva ani inaintea celui de-al doilea razboi mondial, când timpul parea foarte rabdator cu oamenii, iar viata se scurgea fara conflicte mari. In spatiul epic al lui Marin Preda functia acestui timp este insa paradoxala. El nu mai are rabdare si va produce in sânul taranimii schimbari fulgeratoare, care pun in cumpana insusi destinul ei milenar. Primele pagini sunt construite in perfecta concordanta cu timpul sugerat si un sfert din volumul intii se petrece de sâmbata seara pâna duminica noapte, adica de la intoarcerea Morometilor de la câmp pâna la fuga Polinei cu Birica. Scriitorul decupeaza scene de o mare simplitate din viata taranilor si nareaza lent, staruind asupra fiecarui amanunt, gest sau replica. Totul se desfasoara parca dupa un tipic anume, nimic nu e spontan, in asa fel incât impresia de ceremonial e staruitoare, ca si cum taranii s-ar orienta in cele mai elementare miscari ale lor dupa o ordine prestabilita, dupa un cod stravechi.
Fragmente din cina unei familii de tarani români:
"Cât ieseau din iarna si pâna aproape de sfintul Niculaie, Morometii mâncau afara in tinda la o masa joasa si rotunda, asezati in jurul ei pe niste scaunele cât palrna. Fara sa se stie când, copiii se asezasera cu vremea unul lânga altul, dupa fire si neam. Cei trei frati vitregi, Paraschiv, Nila si Achim, stateau spre partea din afara a tindei, ca si cind ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara. De cealalta parte a mesei, lânga vatra, jumatate intoarsa spre strachinile si oalele cu mâncare de pe foc, statea totdeauna Catrina Moromete, rnama vitrega a celor trei frati, iar lânga ea ii avea pe ai ei, pe Niculae, pe Ilinca si pe Tita, copii facuti cu Moromete...Moromete statea parca deasupra tuturor. Locul lui era pragul celei de-a doua odai, de pe care el stapânea cu privirea pe fiecare. Toti ceilalti stateau umar lângai umar, inghesuiti, masa fiind prea mica. Moromete n-o mai schimbase de pe vremea primei lui casatorii, desi numarul copiilor crescuse. El sedea bine pe pragul lui, putea sa se miste in voie si dealtfel nimanui nu-i trecuse prin cap ca, ar fi bine sa se schimbe masa accea joasa si plina de arsurile de la tigaie."
Morometii, strânsi in jurul unei mese mici si rotunde, dominati de un tata temut si ascultat, par incremenirea unei vechi rânduieli. Cina lor este un ecou peste milenii al ceremonialului unei familii gentilice, care si-a conservat intr-o forma aproape intacta structura, nu si mentalitatea.
Sunt si alte scene antologice, adevarate documente de viata taraneasca, dar intentia scriitorului nu e sa ...