Nasterea,iubirea si moartea,
trinitate fundamentala in opera
lui
Mihai Eminescu



Mihai Eminescu, titanul poeziei romanesti, un mare romantic, este cel care a dat glas dragostei fata de om, de patrie, frumusetii naturii, iubirii ca izvor al vietii si revoltei impotriva nedreptatii, zugravind cu magicul sau condei un peisaj acoperit de un val fermecat, care apare in fata cititorilor ca o lume de basm.

Insusi marele poet isi recunoaste conditia de romantic in poemul “Eu nu cred nici in Iehova” : “Nu ma-ncantati nici cu clasici, / Nici cu stil curat si antic./ Toate-mi sunt deopotriva,/ Eu raman ce-am fost : romantic.”

Conceptia estetica a lui Eminescu are doua componente: una nationala bazata pe retorica romantica, specifica scriitorilor de la 1848, si alta inspirata din filosofia idealist-kantiana si schopenhaueriana.

In opera eminesciana se regasesc opt mituri poetice fundamentale: mitul nasterii si al mortii universului ( “Scrisoarea I”, “Rugaciunea unui dac”,”Gemenii”), mitul istoriei ( “Epigonii”, “Imparat si proletar”, “ Scrisoarea III”), mitul “dascalului” (“Strigoii”, “Ruaciunea unui dac”, “Gemenii”), mitul erotic (“Calin file din poveste”, “Luceafarul”), mitul oniric care are o dimensiune filosofica in “Luceafarul, mitul regresiunii spre elementar, codrul fiind adesea cadrul ideal in care se produce “recosmicizarea” omului, mitul creatorului care exprima pozitia in lume si rostul mai inalt al omului de spirit in raport cu toate celelate experiente ale individualului si mitul literar, al poeziei.

Printre multele motive in opera eminesciana cele mai interesante si mai potrivite pentru tema acestui eseu le gasesc a fi : ingerul si demonul, titanismul si demonismul, somnul si visul, haosul si universul, spatiile siderale, noaptea, codrul, comuniunea cu natura, erosul ideal, cosmogonia, escatologia si viata ca vis.

Lirica eminesciana infatiseaz