Neoclasicismul
Romantismul s-a nascut în parte ca reactie la pozitivismul stiintific al secolului luminilor ce fermecase elitele europene. Se credea în posibilitatea explicarii mecaniciste bazata pe observatie, categorisire si deductie a oricarui fenomen observabil. Metoda consta în analiza partilor, în speranta rezolvarii problemelor prin divizare. Romanticii nu au recunoscut aceste capacitati explicative integratoare pozitivismului si, ca reactie, au pus accentul nu pe analiza ci pe sinteza, nu pe detaliu ci pe vederea de ansamblu, nu pe certitudine ci pe interogatie, lasînd loc unei singure certitudini: Dumnezeu - opozitie cu ateismul declarat al iluminismului.
În arta, Romantismul, respingînd exemplul Antichitatii greco-romane, se afirma ca o reactie împotriva “tiraniei” neoclasicismului. Romantismul marcheaza o ruptura completa de ideile trecutului. El proclama superioritatea individului si a personalitatii sale. Ratiunii reci îi raspunde puterea sensibilitatii, a pasiunii si a imaginatiei.
Curentul romantic apare treptat în decursul secolului al XVIII-lea si dupa Revolutia franceza, se exprima prin cultul pentru eroi, “evadari”, stare de visare, exotism, întoarcerea spre istoria proprie. El se impune incepînd din 1824 si dupa o perioada de afirmare febrila, Romantismul îsi pierde din suflu si spre 1850 se estompeaza. Temporal, peisajul romantic este reprezentat în momente specifice ale zilei - fie la apus, fie la rasarit, miezul noptii si altele - cînd lumina are anumite proprietati, valorizate prin exclusivitate. Aceeasi selectie atenta se face si din punct de vedere meteorologic; cerul senin si însorit, este în general evitat; se prefera fenomene atmosferice nedorite în cotidian - vreme rea - dar care, din punct de vedere afectiv, solicita mai imperativ spiritul romantic. Atractia pentru ceea ce respinge, iubi-ura este un motiv al acestei selectii, iar timpul neprielnic partii fizice vazut ca sansa a spiritualului este un al doilea motiv. Noaptea este tim