Nica - caracterizare sub aspectul capitolului IV



Partea a-IV-a a “Amintirilor” se incheie, si nu intamplator, fara a lasa posibilitatea unei continuari, pentru ca sfarsitul lor inseamna iesirea din copilarie, plecarea spre o lume straina, despartirea de Nica “dragul mamei”, care devenise inca de la Falticeni, pentru profesori si pentru colegi “Stefanescu” si devenise chiar pentru mama “Ioane”.
Creanga,autorul,se substituie noului personaj-narator,de o alta varsta decat Nica si incearca sa aduca la suprafata mai mult stari sufletesti decat intamplari:dragostea fata de satul natal cu imprejuriimile sale,respectul fata de familie si de prieteni si fata de tot ceea ce insemna traditie,”dragu-mi era satul nostru,cu Ozana cea frumos curgatoare si limpede ca cristalul…dragi-mi erau tata si mama,fratii si surorile,si baietii satului…asemenea dragi-mi erau sezatorile…”.
Eroul traieste drama instrainarii totale si aduna in suflet regretul “abandonarii” universului natal,sentiment trait la maxim, ilustrat printr-o comparatie tripla “cum nu se da scos ursul din barlog,taranul de la munte,stramutat la camp,si pruncul dezlipit de la sanul mamei sale…”.Crescut in spiritul traditiei si al respectului fata de parinti intr-o lume in care obiceiurile erau lege,Nica se supune vointei mamei:”mort-copt,trebui sa fac pe cheful mamei,sa las ce-mi era drag.”
Parasirea satului natal “in ziua de taierea capului Sf.Ioan Botezatorul” inseamna pentru Nica iesirea din taramul miraculos al copilariei, moment in care jocul si jucariile ramaneau departe, in umbra, fiind nevoit acum sa infrunte viata pentru ca mai tarziu “sa fie si el sprijin pentru istelalti”, dupa vorbele tatalui sau.
Constient ca nu poate schimba cursul vietii si hotararea parintilor, Nica se gandeste cu amaraciune la situatia in care se afla:”ce necaz pe capul meu” si varsa “zece randuri de lacrimi”.
Gandind ca “mai traiesc si ei oamenii si fara popie”,copilul apeleaza la un intreg arsenal de tactici pentru a