Rusu Catalina Alexandra
cls. a VII-a B





de Mihai Eminescu


NUNTA ÎMPARATEASCA
Mihai Eminescu a fost “omul deplin al culturiii românesti”, cum îl numea Constantin Noica, fiind asemuit cu Hyperion din poemul “Luceafarul”. El a înnoit poezia româneasca si a ridicat-o pe cele mai înalte culmi, prin profunzimea ideilor si sentimentelor, prin bogatia limbii, prin frumusetea stilului si armonia versurilor.
În acest poem, Eminescu a cântat iubirea si natura, a prelucrat motive din folclor, a elogiat patriotismul poporului.
Partea a doua a poemului înfatiseaza nunta împarateasca si începe prin imaginea lacului “care-n tremur somnoros si lin se bate”. Atmosfera de basm este întretinuta pentru ca lacul este personificat, iar la masa “mare-ntinsa cu faclii prea luminate” iau loc personaje fabuloase. Împarati si împaratese veniti “din patru parti a lumii”, “Feti – Frumosi cu par de aur, zmei cu solzii de otele”, cititori în stele, “sagalnicul Pepele”, fiecare fiind individualizat prin câte un amanunt plastic, ce sugereaza trasaturi fizice, vestimentare sau morale, redate prin epitete. Tabloul nuntasilor este completat de portretul craiului, asupra caruia poetul atrage atentia cititorului prin interjectia “iata”. El este înfatisat cu ironie si umor stând în jilt pe “perine de puf” cu o atitudine plina de importanta, aparându-se cu schiptru de gânganii.
Ironia autorului este evidenta în prezentarea craiului care, desi se afla la nunta, nu renunta la aroganta sa si sta teapan. Atitidinea sa este ridicola deoarece, în ciuda faptului ca nunta se desfasoara toamna, în timpul noptii el este aparat de canicula. Punctele de suspensie din finalul acestui vers întaresc ironia.
Aparitia mirilor este marcata tot prin interjectia “iata”. Cei doi tineri ies din codru ca dintr-un templu, în care si-au sfintit iubirea si intra în spatiul muzical si plin de miresme al nuntii.
Im