Nunta Zamfirei
George Cosbuc

George Cosbuc a intentionat sa realizeze o epopee nationala, plecând de la datinile, credintele si povestile populare conservate în formele de viata spirituala româneasca de la sfârsitul secolului al XIX-lea. Conceput în perioada colaborarii sale la Tribuna din Sibiu, proiectul nu a fost materializat decât partial. Din ceea ce a realizat, cele doua balade, Nunta Zamfirei (Tribuna, 12/24 mai 1889) si Moartea lui Fulger, din volumul Balade si idile (1893), sunt cele mai izbutite.
Construita pe reprezentarea ceremonialului nuptial, Nunta Zamfirei este un elogiu adus bucuriilor vietii, prin prezentarea unui moment de maxima afirmare a ei: întemeierea, bazata pe dragoste, a familiei. Optimismul, sentimentul comuniunii cu ceilalti semeni, întelegerea rosturilor casatoriei — perpetuarea vietii prin urmasi — sunt coordonatele acestei poezii încarcate de dinamism si robustete.
Ca specie literara, Nunta Zamfirei este o balada culta, cu o desfasurare epica evidenta, atât de clar relevata, încât pot fi identificate chiar momentele subiectului. Ele se organizeaza astfel: expozitiunea — prezentarea bogatiei lui Sageata, petirea fetei si alegerea lui Viorel ca mire; intriga —anuntarea nuntii în cele patru zari (“Si s-a pornit apoi cuvânt!”); desfasurarea actiunii — pregatirea invitatilor pentru nunta, sosirea lor, alaiul mirelui, întâlnirea dintre mire si mireasa, cununia, hora satenilor; punctul culminant — ospatul si jocul nuntasilor; deznodamântul — urarea lui Mugur–împarat.
Caracterul epic este sustinut si de marcarea momentului aparitiei protagonistilor: “Iesit-a-n cale-ales alai / De sfetnici multi si mult popor”; “Iesi Zamfira-n mers istet”, intrând în cadrul larg al nuntii ca personajele unei opere reprezentate pe scena.
Nunta Zamfirei nu este o creatie exclusiv epica. Prezenta numeroaselor elemente lirice îi confera caracterul de balada epico-lirica: sublinierea frumusetii Zamfirei: “...dar toata-n tot / Frumoasa cât eu nici nu pot / O mai f