POPA TANDA
de Ioan Slavici


Nuvelele lui Ioan Slavici (1848-1925) sunt realiste, deoarece autorul a observat îndeaproape viata taranilor ardeleni din tinuturile natale si, impresionat fiind, ilustreaza în opera traiul saracacios al acestora.
Nuvela “Popa Tanda” de I. Slavici, publicata în 1875, este o opera epica, întrucât Slavici nareaza fapte si întâmplari care au în centrul lor pe preotul Trandafir. Principalul mod de expunere este naratiunea la persoana a III-a, prin care se relateaza actiunea si se construieste personajul principal. Ca orice opera epica, nuvela poate fi structurata pe momentele subiectului.
Nuvela începe cu ilustrarea chipului energicului preot Trandafir, fiul dascalului Pintilie di Butucani, sat mare si cu oameni înstariti care constituie si expozitiunea. De la început, este precizat spatiul actiunii, satul Butuicani, timpul fiind numai presupus, probabil a doua jumatate al sec. al XIX-lea .
Parintele Trandafir, care învatase carte multa, ajunge dupa moartea tatalui sau, preot în satul Butucani, dar, pentru ca era cam aspru, mult prea cinstit si prea direct în a spune lucrurilor pe nume, oamenii s-au simtit deseori jigniti de vorbele lui, asa ca parintele Trandafir a fost mutat la Saraceni, un sat dezolant prin saracia cumplita a oamenilor, descries prin semnificatia numelui.
Intriga se declanseaza atunci când parintele Trandafir întelege ca atâta timp cât saracenii vor fi nevoiasi nici el nu va avea ce mânca si-si pune în gând sa faca din ei oameni harnici, pentru ca numai astfel poate sa ridice satul din crunta saracie.
De aici decurg toate întâmplarile care constituie desfasurarea actiunii. Preotul încearca prin diferite metode sa convinga satenii sa se apuce de munca si neobtinând nici un rezultat, se hotaraste brusc sa se îngrijeasca singur de gospodaria sa. Puterea exemplului personal este convingatoare si satul începe sa se ridice din mizeria saraciei si a lenei proverbiale, taranii apucându-se de munca, facând comert prin sc