Ion Luca Caragiale:
O scrisoare pierduta
Tudor Vianu: Printr-un neasteptat dar al soartei în timp ce poezia româna câstiga în Eminescu expresia ei cea mai înalta, proza narativa si teatrul atinge acelasi nivel în Ion Luca Caragiale, un scriitor pe care-l îl înrudeste cu emulul sau în lirica aceeasi cult al cuvantului romanesc, pe care îl înzestreaza cu noi si mari puteri expresive.
Un alt punct de convergenta (de întalnire) a celor doi mari clasici a literaturii române este atitudinea critica fata de societatea vremii, ruinarea satirica a institutiilor, moravurilor, defectelor societatii contenporane. Caragiale este considerat cel mai de seama reprezentant al realismului în literatura romana, cel mai mare dramaturg român. Colorata satiric înca de la începuturile ei (Vasile Alecsandri: Ciclul Chiritelor) comedia româneasca dobândeste prin Caragiale: vitalitate si maturitate artistica; observatie lucida si patrunzatoare; este un maiestru neegalat al dialogului dramatic, o galerie de tipuri pitoresti si reprezentativi. Prin Caragiale comedia româneasca se apropie considerabil de ceea ce înseamna comdie moderna. Dramaturgul foloseste într-un mod originar o serie întreaga de tehnici obisnuite: încurcatura, coincidenta, subiectul etern al cuplului, echivocul, scrisoarea pierduta, confuzia. În acelasi timp însa Caragiale realizeaza o înnoire a tehnicii dramatice: modificarea naturii conflictului dramatic (pe lânga conflictulul de interese opuse, întâlnim conflictul modern dintre om si textul scris); o stiinta rara a replicii; o extraordinara capacitate de esentializare. Prin alte procedee de o surprinzatoare modernitate Caragiale se dovedeste un adevarat precursor al teatrului modern: personajul absent; exploatarea cliseelor verbale si a truismelor din presa vremii; valorificarea oratoriei; lupta omului cu textul scris (lectura scrisorii, lectura presei). Cele patru comedii se caracterizeaza printr-un realism viguros, demascând societatea burgheza profund inmorala, cu moravurile ei familiare, politice, sociale reprobabile (condamnabile). Aceste comedii sunt tot atât documente autentice prin care cunoastem lumea presei, a politicienilor, luptele electorale, moravurile familiei burgheze.
Piesele se impun printr-o tipologie realista, variata si reprezentativa: fiecare personaj (Catavencu, Trahanache, Pristinda) întruneste însusirile de baza ale tipului (politicianul demagog, slujbasul umil, etc.) în trasaturi individuale, particulare. Caragiale are meritul de a fi adus pe scena personaje vii, definite comlex, care creaza impresia de viata de realitate.
Personajele sunt surprinse în doua iposteze fundamentale: în viata publica, politica si în viata de famile. Cele doua teme esentiale ale comediilor sunt deci politica si amorul.
Ca podopera dramatugiei Caragiale este O scrisoare pierduta (1884) si îsi pastreaza o regretabila actualitate. Ar fi minunat sa nu-l mai întelegem pe Caragiale, pentru ca ar însemna ca Farfuridi, Catavencu, Tipatescu, Dandanache numai exista. Caragiale critica în acesata comedie farsa alegerilor din trecut. Continutul piesei este înca mult mai bogat vizând moravurile politice si ale vietii de familie din epoca respectiva.
Cadrul temporal
Nu întâmplator Caragiale plaseaza actiunea în timpul alegerilor, pentru ca în lupta pentru putere cade orice masca si omul se arata asa cum este în realitate, în stare de orice pentru a obtine puterea. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de principii, ci de interese personale. Suntem în anul de gratie 1883.
Cadrul spatial
Actiunea piesei se petrece într-un oras de provincie, capitala unei judeti de munte. Intentionat autorul nu precizeaza numele localitatii, sugerând astfel ca farsa alegerilor este acelasi peste tot.
Titlul piesei
Forma articulata cu articol nehotarât sugereaza ca este vorba doar de unul din multele texte particulare, folosite ca mijloc de santaj în lupta politica.
Intriga piesei este declansata de pierderea unui scrisori compromitatoare, trimisa de Tipatescu, prefectul judetului, lui Zoe, sotia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celalat lumineaza caractere, psihologii. Ea îi da putere celui care o are în stapânire, si produce spaima celui care o pierde. Lupta politica pentru desemnarea unui candidat se da între Farfuridii sprijinit de Trahanache si Brânzovenescu, si Nae Catavencu.
Gasind scrisoarea compromitatoare Catavencu o foloseste ca mijloc de santaj în lupta politica, daca nu va fi sprijinit de Trahanache si Tipatescu, va publica scrisoarea în gazeta pe care o conduce – Racnetul Carpatilor.
Cei doi santajati recurg si ei la amenintari si cel din urma ajung la santajul cu o polita falsificata de Catavencu. Când lupta dintre cei doi atinge punctul culminant, apare candidatul de la centru, Agamita Dandanache, despre care autorul preciza: mai prost ca ...