O scrisoare pierduta
de I.L.Caragiale
Capodopera dramatugiei lui Caragiale este O scrisoare pierduta (1884) si îsi pastreaza o regretabila actualitate. Ar fi minunat sa nu-l mai întelegem pe Caragiale, pentru ca ar însemna ca Farfuridi, Catavencu, Tipatescu, Dandanache nu mai exista. Caragiale critica în acesata comedie farsa alegerilor din trecut. Continutul piesei este înca mult mai bogat vizând moravurile politice si ale vietii de familie din epoca respectiva.
Cadrul temporal
Nu întâmplator Caragiale plaseaza actiunea în timpul alegerilor, pentru ca în lupta pentru putere cade orice masca si omul se arata asa cum este în realitate, în stare de orice pentru a obtine puterea. Din aceasta perspectiva lupta electorala nu este o lupta de principii, ci de interese personale. Suntem în anul de gratie 1883.
Cadrul spatial
Actiunea piesei se petrece într-un oras de provincie, capitala unei judeti de munte. Intentionat autorul nu precizeaza numele localitatii, sugerând astfel ca farsa alegerilor este acelasi peste tot.
Titlul piesei
Forma articulata cu articol nehotarât sugereaza ca este vorba doar de unul din multele texte particulare, folosite ca mijloc de santaj în lupta politica.
Intriga piesei este declansata de pierderea unui scrisori compromitatoare, trimisa de Tipatescu, prefectul judetului, lui Zoe, sotia lui Trahanache. Plimbarea scrisorii de la un personaj la celalat lumineaza caractere, psihologii. Ea îi da putere celui care o are în stapânire, si produce spaima celui care o pierde. Lupta politica pentru desemnarea unui candidat se da între Farfuridi sprijinit de Trahanache si Brânzovenescu, si Nae Catavencu.
Gasind scrisoarea compromitatoare Catavencu o foloseste ca mijloc de santaj în lupta politica, daca nu va fi sprijinit de Trahanache si Tipatescu, va publica scrisoarea în gazeta pe care o conduce - Racnetul Carpatilor.
Cei doi santajati recurg si ei la amenintari si cel din urma ajung la santajul cu o polita falsificata de Catavencu. Când lupta dintre cei doi atinge punctul culminant, apare candidatul de la centru, Agamita Dandanache, despre care autorul preciza: mai prost ca Farfuridii, si mai canalie decât Catavencu.
Repetarea procedeului -Dandanache câstiga tot prin santajul cu o scrisoare pierduta- sugereaza ca în lupta politica a vremii santajului cu un text particular era un mijloc frecvent folosit
Problematica piesei se poate reduce la doua cuvinte: politica si amorul. Este însa mai complexa. În primul rând Caragiale critica farsa alegerilor din trecut, dezvoluind o trista realitate: pierderea unei scrisori copromitatoare hotareste viata politica unui orasel.
Dramaturgul surprinde mijloacele necinstite, folosite în lupta politica, coruptia si demagogia politicienilor. În acelasi timp pune în evidenta incultura, prostia unor politicieni din vremea sa.
Aceste trasaturi negative dovedite în lupta politica caracterizeaza si viata intima de familie. Inmoralitatea, coruptia definesc deopotriva viata politica si viata de familie.
Concluzia piesei este amara. În lupta politica nu reseste cel mai bun, ci cel mai priceput, mai abil în lupta pentru putere.
Satira este cuprinzatoare si necrutatoare. Personajele sunt definite comlex, prin fapte, nume, libaj. Aceste personaje prind viata datorita pretioaselor indicatii scenice ale autorului. Caragiale îsi pune personajele sa vorbeasca, sa tine discursuri din care practic se autodesfiinteaza, demonstrându-si prostia, inclutura, demagogia. Personajele îmbina trasaturi general valabile cu trasaturi particulare, individuale. Astfel Catavencu este demagogul latrans. Zoe este sotia infidenta, amanta. Tipatescu este junele prim (amantul). Dandanache este prostul vanitos.
Nae Catavencu este reprezentantul tinerii burghezi locale, candidatul grupului, tânar inteligent si independent. Este directorul ziarului Racnetul Carpatilor, stapânit de o dorinta profunda de parvenire politica. Etse tipul politicianului demagog, corupt, în strare de orice pentru a-si atinge scopul. Deviza sa este scopul scuza mijloacele, a spus nemuritorul Gambetta. Pentru a câstiga lupta politica Catavencu nu ezita sa foloseasca santajul. Atâta vreme cât are scrisoarea este orgolios, agresiv, inflexibil. Dupa ce pierde scrisoarea devine umil, lingusitor, supus. Principala trasatura a lui Catavencu este capacitatea de a se adopta la orice situatie. El este mereu pregatit sa schimbe masca. Discursurile sale pun în evidenta demagogia, inclultura, lipsa de logica. El stie sa emotioneze, sa plânga, sa influenteze ascultatorii. Catavencu este un actor desavârsit: când se urca la tribuna el îsi intra în rol. Catavencu stie sa simuleze orice emotie, orice sentiment. Notiunile de tara, popor, progres, reprezinta pentru el simple lozinci în lupta electorala:
CATAVENCU (ia poza, trece cu importanta printre multtime si s...