O scrisoare pierduta
de I.L. Caragiale
(demonstratie)
I.L. Caragiale este unul dintre marii clasici ai literaturii române care a scris nemuritoarele si arhicunoscutele Momente si schite, prin care a realizat o adevarata comedie umana a timpului sau, a creat numeroase nuvele fantastice sau psihologice si a dus literatura dramatica româneasca pe culmi neîntâlnite pâna la el prin capodopere ale genului ca O noapte furtunoasa, O scrisoare pierduta etc.
Comedia O scrisoare pierduta a fost citita mai întâi într-o sedinta a societatii literare iesene ,,Junimea”, iar premiera a avut loc la 13noiembrie 1881 pe scena TNB.
Tema comediei o constituie prezentarea vietii social-politice dintr-un oras de provincie în preajma alegerilor pentru Camera, în lupta electorala antrenându-se atât fortele proprii, cât si ale opozitiei.
Comedia este o specie a genului dramatic al carui sfârsit este fericit si în care personajele si actorii provoaca râsul.
Titlul ei are în vedere pretextul în jurul caruia se dezvolta întâmplarile – pierderea de catre Zoe Trahanache a unei scrisorii de amor care îi era adresata de Stefan Tipatescu, prefectul judetului.
Comedia are patru acte, cuprinzând fiecare câte noua, paisprezece, sapte si paisprezece scene, iar actiunea, în totalitatea ei, cuprinde o serie de întâmplari ale farsei electorale din anul 1883, în care sunt angajate toate personajele.
Actul întâi cuprinde doua scene expozitiunea, în care Pristanda discuta cu Tipatescu.
Intriga comediei o constituie pierderea scrisorii, care se consuma însa înainte de începerea actiunii,
În actul al doilea desfasurare actiunii continua, tensionându-se treptat.
Actul al treilea este actul discursurilor candidatilor si al punctului culminant al actiunii.
În actul al patrulea, dupa punctul culminant (încaierarea violenta dintre cele doua tabere) care se petrece în actul al treilea, actiunea evolueaza catre deznodamânt.
Modalitatea principala de comunicare din textul piesei, deci principalul mod de exprimare, este dialogul, caruia i se alatura monologul dramatic. Descrierea si naratiunea nu apar decât în replicile personajelor sau în indicatiile de regie scrise între paranteze.
Caracteristic structurii piesei „O scrisoare pierduta” este însa prezenta unor scene alcatuite numai din monolog, datorita prezentei unui singur personaj, prin care se face legatura dintre diferite scene si actiuni ale piesei.
De asemenea, în cadrul dialogului se remarca diversitatea replicilor, care constituie si o modalitate de realizare a comicului.
Aceeasi maiestrie deosebita dovedeste I.L. Caragiale si în dezvoltarea conflictului de baza al piesei caruia îi subordoneaza o serie de conflicte secundare.
Conflictul principal se declanseaza o data cu amenintarea lui Catavencu de a publica scrisoarea si evolueaza treptat, pe masura ce îi santajeaza, pe rând, pe Zaharia si pe sotia acestuia Zoe Trahanache.
Conflictul principal antreneaza cu sine si alte conflicte secundare. Astfel, Farfuridi si Brânzovenescu, temându-se ca vor fi tradati, intra în disputa cu Tipatescu, cu Zoe si cu Trahanache.
Derularea faptelor, evolutia conflictelor si comportarea personajelor pun în evidenta trasatura esentiala a oricarei comedii: stârnirea râsului si finalul comic.
Exista mai întâi un comic de situatie obtinut prin pierderea si gasirea scrisorii de amor, prin postura ridicola a lui Catavencu, de a ajunge, din stapân pe situatie, victima unei escrocherii asemanatoare celei la care apelase.
În al doilea rând exista un comic de moravuri, realizat prin înfatisarea relatiei dintre Tipatescu si Zoe, ori a felului în care se pregatesc si se desfasoara alegerile sau se obtine victoria.
În al treilea rând, este prezent comicul de caracter care izvoraste din comportarea personajelor, din atitudinea lor si din ipostazele în care acestea sunt prezente.
Tuturor acestor forme de comic, li se alatura comicul de limbaj si de nume. Comicul de limbaj se realizeaza prin ticurile verbale ale personajelor („Curat”), prin pronuntarea gresita a unor neologisme si a unor cuvinte normale („remuneratie”, „bampir”).
În cadrul categoriilor de comic se observa un comic al intentiilor prin care este pusa în evidenta atitudinea scriitorului fata de evenimente si personaje: umor, ironie, sarcasm etc. acestea fiind categorii ale comicului. De pilda, autorul priveste cu îngaduinta ticul verbal al lui Pristanda, desi acesta ajunsese la expuneri ilogice si creeaza astfel umorul.
„P: Dumneata sugi sângele poporului!… Aoleu!
T: Misel!
P: Curat misel!
T: Murdar!
P: Curat murdar!"
Prin aceasta piesa, a carei originalitate este incontestabila, ca si prin întreaga sa creatie dramatica, I.L. Caragiale a ram...