MIHAI EMINESCU

O D A (În metru antic)

1.CONTEXTUL. Poezia a fost inclusa de Titu Maiorescu în prima editie de versuri a poetului, publicata în decembrie 1883. Tot el este cel dintâi care a relevat valoarea artistica a textului. În raportul prin care propunea Academiei Române, în 1891, premierea traducerii odelor lui Horatiu de catre Dimitrie C. Olanescu -Ascanio, criticul caracteriza poemul eminescian "o admirabila oda în mediu antic", scrisa "în strofe de patru versuri troheo-dactilice - se-ntelege , nerimate - cu încântatoarea cadenta a unui versus adonicus (vers adonic - vers format dintr-o dactie si un sponden sau un troheu, folosit în versificatia greaca si latina -DEX) la sfârsitul fiecarei strofe.
2.PROCESUL DE ELABORARE. În volumul al III-lea din editia sa critica , Perpessicius a demonstrat ca, initial , poezia era dedicata lui Napoleon , "exilatul din Corsica". Desfasurat aproximativ pe durata unui deceniu , procesul de elaborare a cunoscut opt versiuni integrale, numeroase alte variante colaterale si un mare numar de versuri modificate fragmentar sau în totalitate. În acest interval, elogiu lui Napoleon se estompeaza pâna la disparitie, poezia devenind o tulburatoare confesiune.
Prima versiune, redactata în perioada berlineza ( 1873-1874), la persoana a II-a singular, este construita de o antiteza abstracta abia perceptibila: în vreme ce numele omului cu înzestrari exceptionale, erou al istoriei sau creator de valori estetice, strabate veacurile, existenta lui biologica este marcata de sentimentul unei adânci tristeti. Hipnotizat de dorinta de irepresibila de marire, Napoleon nu are timp sa admire nici frumusetile artistice ale lumii, nici miracolele ei. Notiunea de "mirare" este înteleasa de Eminescu în acceptia ei originara, filozofica: e aptitudinea omului de a-si pune întrebari si de a percepe lumea în dimensiunile ei nemijlocite. Dar într-o zi, Napoleon descopera ca este singur si atunci e invadat de tristete. Înfasurat în mantie,