Opera literara EO

Publicat în 1938, romanul „Enigma Otiliei” apare la sfârsitul perioadei interbelice, de puternica afirmare a speciei. Romancierul îsi tradeaza formatia de critic literar, deoarece comentariul vietii înfatisate în roman trece înaintea vietii create. Teoreticianul romanului românesc opteaza pentru romanul obiectiv si metoda balzaciana, dar scritorul depaseste programul estetic, realizând un roman al „vocatiei critice si polemice”.
Opera literara EO este roman prin amploarea actiunii, desfasurata pe mai multe planuri, cu conflict complex, la care participa numeorase personaje. Este roman realist prin: tema, structura închisa, specificul secventelor descriptive, realizarea personajelor, dar depaseste modelul realismului clasic, al balzacianismului, prin spiritul critic si polemic, prin elemente ale modernitatii.
Proza realist-obiectiva se realizeaza prin naratiunea la persoana aIIIa. Viziunea „dindarat” presupune un narator obiectiv, detasat, care nu se implica în faptele prezentate. Naratorul omniscient stie mai multe decât personajele sale si, fiind omniprezent, el controleaza evolutia lor ca un regizor universal. El plasmuieste traiectoriile existentei personajelor, dar acestea actioneaza automat, ca niste marionete.
Desi adopta un ton obiectiv, naratorul nu este absent, ci comunica, prin postura de spectator si comentator al comediei umane reprezentate, cu instantele narative. Naratorul se ascunde în spatele mastilor sale, care sunt personajele, fapt dovedit de limbajul uniformizat.
Prin tema, romanul este balzacian si citadin. Caracterul citadin este un aspect al modernitatii lovinesciene. Romanul este o fresca a brugheziei bucurestene de la începutul secolului al XX-lea în care imaginea societatii constituie fundalul pe care se proiecteaza maturizarea unui tânar care, înainte de a-si face o cariera, traieste experienta iubirii si a relatiilor de familie. Romanul este realist-balzacian prin motivul mostenirii si al paternitatii.
Alcatuit din doua