MIHAI EMINESCU
1850-1889
Eminescu nu este dec?t într-o micã mãsurã un teoritician al artei,desi opera sa trãdeazã o ad?ncã meditare a problemelor artistice si desi anumite sectoare ale artei au retinut îndelung atentia sa.
Mihai Eminescu apare în literatura europeanã ultimul mare poet romantic,pãstr?nd în existenta si opera sa conturul caracteristic al dramei artistilor romantici.Nãzuind necontenit spre un plan de viatã superior etic si artistic,cãut?nd cu patos adevãrul si refuz?nd consecvent compromisul,Eminescu s-a aflat în permanent conflict cu lumea vremii sale din pricina nonconformismului,a sinceritãtii în faptele de viatã si a înãltimii de g?ndire.
Mihai Eminescu-biografie
Mihai Eminescu se naste la Ipotesti pe data de 15 ianuarie ca si al saptelea copil al familiei Eminescu.
Intre 1858 si 1860 Eminescu urmeaza scoala primara.
1860 Intre 1860 si 1861 urmeaza cursurile Ober Gymnasyum din Cernãuti.
Eminescu este angajat ca si sufleur in trupa de teatru a lui Mihail Pascaly.
În 2 octombrie intrã la Universitatea de Filosofie din Vienna.
1872-1874 Mihai Eminescu este student la Berlin,unde intrã în contact cu mare literaturã a lumii.
El primeste o slujbã la Consulatul Rom?n din Berlin.
Mihai Eminescu este directorul Bibliotecii Centrale din Iasi.
1876 Este corector si redactor al pãrtii neoficiale a ziarului “Curierul de Iasi”.
Eminescu pleacã din Iasi si se stabileste în Bucuresti,unde este redactor la “Timpul”
Mihai Eminescu are o intensã activitate publicisticã la “Timpul” “Convorbiri literare”.
În ianuarie el se aflã în spital pentru o perioadã.În 4 iunie Eminescu se întoarce la Iasi si în 28 iunie devine foarte bolnav din nou.
El pãrãseste spitalul dupã o altã perioadã de convalescentã si face o cãlãtorie în Italia,pe urmã se întoarce la Bucuresti.Din 7 aprilie Eminescu se mutã din nou la Iasi.
În timpul verii,Mihai Eminescu devine alienat si boala se întoarce, poate mai gravã ca oric?nd.Cur?nd el se va simti ceva mai bine.
În primãvarã,el se aflã în spitalul Sf?ntu Spiridon din Botosani.
Boala se agraveazã din ce în ce mai mult,astfel înc?t Eminescu nu mai poate sã scrie.
1889 Pe data de 15 iunie Eminescu înceteazã din viatã.
Opera lui Mihai Eminescu
Mihai Eminescu este în literatura româna creator al unei opere ce strabate timpul, traind într-o perpetua actualitate. Semnificatia lui a dobândit în constiinta poporului nostru caracterul unui mit.Poetul “nepereche”, cum avea sa-l numeasca G.Calinescu, reprezinta în literatura noastra un dublu reper de valoare luata în absolut, înscriindu-se în contextul literaturii unversale, alaturi de Dante, Hugo, Goethe, cum aprecia T.Vianu si de specific national, drept ipostaza unica a sufletului românesc în concertul poetic al lumii.
Opera lui Eminescu este variata, complexa, printre speciile lirice cultivate de poet situându-se : idila(Dorinta, Lacul, Sara pe deal), egloga(Floare albastra), satira(Junii corupti, Scrisorile, Criticilor mei), epistola(Scrisorile), elegia(Revedere, Mai am un singur dor), glosa(Glossa), poemul(Calin file din poveste, Luceafarul, Memento mori), doina(Ce te legeni..., Doina).
Eminescu a adus prin opera sa o limba noua si mereu proaspata. Extraordinar este faptul ca el nu a trebuit sa se lupte pentru a stapani graiul romanesc, caci acesta i-a fost mereu la indemana, ajutandu-l chiar in realizarea de imagini artistice deosebite. Secretul intregului sau farmec consta in substratul autohton al culturii eminesciene.
Poetul se defineste singur: “Aspru, rece, suna cantul cel etern neispravit” - lasand astfel loc pentru alte contributii atat de necesare spiritualitatii noastre nationale, in sincronizarea cu universalitatea.
Universul motivelor eminesciene este alcatuit din: timp si spatiu national, padure, mare, doina, vis, melancolie.
Legatura operei eminesciene cu devenirea noastra istorica nu poate fi contestata, Eminescu fiind “modelul absolut spre care tind fara exceptie reprezentantii literaturii romanesti.”
Articolele publicate in paginile “Timpului” nu numai ca au atras atentia contemporanilor, provocand mare valva, dar impresioneaza si astazi prin vibratia lor patriotica, prin admiratia fata de barbatia si spiritul de jertfa al ostasilor romani in Razboiul pentru independenta nationala din 1877, ca si prin luciditatea cu care poetul judeca realitatile din actualitatea social-politica a acelor ani. Pilduitoare raman, astfel, cuvintele cu care Mircea il intampina pe Baiazid (“Scrisoarea a III-a”) ca o neindoielnica si directa manifestare poetica a atitudinii si sentimentelor lui Eminescu.
In valorificarea creatoare a folclorului national, Eminescu se ridica, din nou, pe cele mai inalte trepte de vraja, purtat de o efervescenta lirica fara asemanare, incepand cu “Fat-Frumos din lacrima” si ajungand la “Reveder...