Otilia Marculescu
caracterizare

Lumea romanului graviteaza în jurul singurului personaj viu cu adevarat: Otilia. Alaturat altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o învaluie, prin farmec si delicatete.
Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se întregeste parca din miscarea romanului, în fiecare pagina e alta, dar nu labilitatea o învaluie ci întinsele registre pe care evolueaza. Autorul însusi îi fixeaza identitatea: „Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea în afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie... Eroina este tipizrea mea, fundamentala, în ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint...”.
Prin Otilia, romanul capata modernitate. Ea sparge tiparele clasice care le unesc un avar, un arivist, o fata batrâna si nenumarati alti interesati doar de partea materila a oricarei relatii, ea aduce în prim plan o problematica existentialista.
Ca personaj, Otilia cea zglobie sta sub semnul dramei feminine, ea aducând în aceeasi albie de gânduri furtunoase viituri de anxietate, de neîmpliniri nemarturisite, de singuratate, de zâmbete frânte sau valuri ale unui timp ajuns la tarm.
Fata e vesnic înconjurata de admiratori si iubita de „papa Giurgiuveanu” apoi de tânarul Felix, de Pascalopol, un strain care a fost în preajma ei înca de când era mica si ale carui sentimente nu sunt deloc lamurite. Otilia e admirata de baietii de la Universitate, invidiata de rude, curtata vulgar de stanica, agasata de Titi, Otilia stârneste oricui dorinta de a o stapâni. Nimeni nu va reusi cu adevarat. Fiecare va cunoaste mai mult sau mai putin din ea, dar Otilia va ramâne, cu toata evolutia ei „o enigma”.
Cititorului îi este prezentata prin intermediul lui Felix Sima, care, abia sosit în casa lui mos Costache si neprimit cum s-ar fi asteptat, da sa plece. Înainte de a-i vedea chipul, Felix îi aude vocea „crist