Otilia Marculescu
caracterizare
Lumea romanului graviteaza în jurul singurului personaj viu cu adevarat: Otilia. Alaturat altor personaje feminine ale literaturii noastre, Otilia impresioneaza prin complexitatea sufletului, imprevizibilul care o învaluie, prin farmec si delicatete.
Ca personaj, Otilia nu are o schema fixa, ea se întregeste parca din miscarea romanului, în fiecare pagina e alta, dar nu labilitatea o învaluie ci întinsele registre pe care evolueaza. Autorul însusi îi fixeaza identitatea: „Otilia este eroina mea lirica, proiectia mea în afara, o imagine lunara si feminina. Flaubertin as putea spune si eu: Otilia c’est moi, e fondul meu de ingenuitate si copilarie... Eroina este tipizrea mea, fundamentala, în ipostaza feminina. Otilia este oglinda mea de argint...”.
Prin Otilia, romanul capata modernitate. Ea sparge tiparele clasice care le unesc un avar, un arivist, o fata batrâna si nenumarati alti interesati doar de partea materila a oricarei relatii, ea aduce în prim plan o problematica existentialista.
Ca personaj, Otilia cea zglobie sta sub semnul dramei feminine, ea aducând în aceeasi albie de gânduri furtunoase viituri de anxietate, de neîmpliniri nemarturisite, de singuratate, de zâmbete frânte sau valuri ale unui timp ajuns la tarm.
Fata e vesnic înconjurata de admiratori si iubita de „papa Giurgiuveanu” apoi de tânarul Felix, de Pascalopol, un strain care a fost în preajma ei înca de când era mica si ale carui sentimente nu sunt deloc lamurite. Otilia e admirata de baietii de la Universitate, invidiata de rude, curtata vulgar de stanica, agasata de Titi, Otilia stârneste oricui dorinta de a o stapâni. Nimeni nu va reusi cu adevarat. Fiecare va cunoaste mai mult sau mai putin din ea, dar Otilia va ramâne, cu toata evolutia ei „o enigma”.
Cititorului îi este prezentata prin intermediul lui Felix Sima, care, abia sosit în casa lui mos Costache si neprimit cum s-ar fi asteptat, da sa plece. Înainte de a-i vedea chipul, Felix îi aude vocea „cristalina”.
„– Dar, papa, e Felix!
Felix privi spre capatul scarii ca spre cer deschis.” Apoi i se deseneaza înaintea ochilor „fata, subtirica, îmbracata într-o rochie foarte larga la poale, dar strânsa tare la mijloc si cu o mare colorata de dantela pe umeri”.
Modul în care i se prezinta lui Felix, e simplu si direct:
„– Ce bine-mi pare, ce bine-mi pare ca ai venit! zise ea volubil. Eu sunt Otilia.
Apoi, parându-i-se ca tânarul nu reactioneaza destul de calduros, întreba, întorcând adânc fata spre el:
– Oare nu-ti pare bine?”
Otilia îi impunea lui Felix modul cum sa o trateze. „Felix îi strânse mâna si avu o clipa impulsiunea de o i-o saruta, însa fata i-o trase cu mult înainte de a lua o decizie si i-o trecu pe sub bratul stâng”.
Otilia e de la început ocrotitoare. Ea îl introduce în atmosfera familiei si tot ea face prezentarile.
Otilia va urma, ca personaj, structura cunoscuta si abordata si pentru celelalte. Portretuil fetei este schitat de la început: „fata parea sa aiba 18-19 ani. Fata maslinie cu nasul mic si ochii foarte albastrii arata si mai copilaroasa între multele bucle si gulerul de dantela. Însa în trupul subtiratic, cu oase delicate de ogar, de un stil perfect, fara acea slabiciune supta si patata a Aureliei, era o mare liberate de miscari, o stapânire desavârsita de femeie”.
Otilia scapa de sub tutela autorului ei, G. Calinescu, si se defineste prin vorbe, fapte, gesturi, prin comportamentul care stârneste reactii diferite în jur. Marina, servitoarea, întâmpina fuga fetei prin iarba cu un „Haida! A-nceput nebunia!” Felix o urmeaza si o admira tocmai pentru aceasta imprevizibilitate, Pascalopol o ocroteste vazând în ea o posibila împlinire, mos Costache se lasa mângâiat, iar Agae si Aurica se întuneca de invidie. Stanica nu pierde ocazia sa exclame: „Desteapta fata!”, iar Titi, sa caute un moment când sa strecoare o obscenitate, convins ca nu este nimic rau în asta.
Fata domina însa totul si pe toti, prin generozitate si printr-o superioritate slefuita de-a lungul generatiilor. Fara cel mai mic efort ea se ridica vizibil deasupra celorlalti.
Pentru Felix, Otilia este prietena de aceeasi vârsta, o ocrotitoare. Autorul sugereaza ca întâlnirea si apropierea celor doi era predestinata. Aratându-i lui Felix câteva fotografii vechi, de familie, în care parintii lor apareau alaturi,Otilia „Nu stii ca onoratii nostri parinti aveau intentia sa ne caasatoreasca? Ca la chinezi, mi se pare!”. Poate în virtutea acestei situatii „Lui Felix, aparitia Otiliei îi dadu un sentiment inedit, de mult presimtit”. Relatia pare a se fi înfiripat din copilarie, acum nu era decât o confirmare caci „Felix nu vazuse pe Costache Giurgiuveanu decât cu multi ani în urma, copil, si tot atunci o cunoscuse si pe Otilia care era o simpla fetita. Dar în fiecare an scria la sarbatorile consacrate si în alte câteva împrejurari unchiului Costache întreb...