Pacatosii sortiti pedepsei
Din cele mai vechi timpuri,omul a cautat sa defineasca legatura lui cu Divinitatea.
Omul religios a recurs la poezie pentru a-si arata credinta fata de Dumnezeu.
El percepea prezenta lui Dumnezeu în viata lui ca pe cea mai puternica forta care în lupta dintre bine si rau putea inclina balanta spre cei care al slaveau si îi recunosteau puterea.
,, Doamne, Dumnezeul meu, în Tine am nadajduit. Mântuieste-ma de toti cei ce ma prigonesc si ma izbaveste”(Psalm nr 7 al lui David)
,, Frica de Domnul este curata, ramâne în veacul veacului. Judecatile Domnului sunt adevarate, toate îndreptatite. ” (Psalm nr 18 al lui David)
Puterea lui Dumnezeu era infricosatoare.
Cuvântul lui era lege iar cei ce respectau legea erau cei drepti,cei alesi despartiti de pacatosii sortiti pedepsei.
Omul credincios slavea judecata si dreptatea care rasplatea si condamna privind cu frica spre atotputernicia in fata careia se supunea neconditionat.
,,Fie-t mila, Doamne, de ma iarta,
Cu milostivirea cea bogata,
Si pentru a ta ieftinatate
Sa ma curatasti de rautate. ” (Psalm nr 50 al lui Dosoftei)
Dialogul dintre om si Dumnezeu sublinia diferenta dintre Creatorul a toate si statura insinifianta a aceluia care a fost conceput ,,mai prejos de îngerii”(Psalmii lui David)
Omul care implora mila lui Dumnezeu caci viata era vremelnica si tot ce stapânea putea pierde într-o clipa.
,,Atunci jartve direpte t-vom face.
Colaci si prinoase, cumu-t place,
Vin si pâine, unt si cu grâu dulce,
Si vitai pre oltari t-vom aduce” (Psalm nr 50 al lui Dosoftei)
Jertfa oferita asigura bunul mers al lucrurilorsi intarea legatura dintre ei.
Lumea moderna transforma dialogul direct cu fiinta care atotputernica participa nemijlocit la viata oameniilor într-un dialog cu un concept abstract care se manifesta prin atributele sale.
,,Tarâna — suntem toti tarâna, E de prisos orice trufie... Ce-a fost, în veci are sa fie... Din noi nimic n-o sa ramâna. Zadarnic falnice palate Sunt în pamânt radacin
