“Padurea spânzuratilor”, “Ion” – Liviu Rebreanu
Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlisiua, judetul Bistrita-Nasaud.
Studiile gimnaziale le face în Nasaud, Bistrita, apoi scoala militara în Sopron. Absolva Academia militara “Ludoviceum” din Budapesta si apoi activeaza ca ofiter la Gyula. În 1908 demisioneaza din armata, iar în 1909 ajunge în Bucuresti.
Debuteaza la revista “Luceafarul” din Sibiu în 1908 cu nuvele, apoi 1909 la revista “Convorbiri critice” în Bucuresti. În 1920 apare romanul “Ion” care este primul mare succes al sau, primind Premiul Academiei Române. Doi ani mai târziu apare romanul “Padurea spânzuratilor” care va fi tradus între anii 1928-1959 în peste zece limbi.
A ocupat diferite functii printre care si cea de director al Teatrului National din Bucuresti.
Se stinge din viata la 1 septembrie 1944 si este înmormântat la cimitirul Bellu în Bucuresti.
Anul 1920 reprezinta momentul crucial al carierei literare a lui L.Rebreanu, una dintre cele mai rasunatoare, desi atat de agitata si dramatica, de care s-a bucurat un prozator roman.O data cu aparitia lui Ion, scriitorul nu numai ca a intrat decisiv in constiinta criticii literare, dar si-a castigat titlul de primul mare romancier modern sau chiar de autor al primului roman romanesc in sensul deplin al cuvantului.
Scriitorul a debutat in 1908 cu schita Codrea (Glasul inimii) in revista Luceafarul iar in 1912 ii apare volumul de nuvele si povestiri “Framantari” la o editura din Orastie, urmat de Golanii (1916), prefatatele Mihail Dragomirescu, Marturisire (1917) si Rafuiala (1919), ultimul incluzand, pe langa bucati mai vechi, si cateva proze scurte necuprinse in cartile anterioare.Tot in 1919 inregis-tram si naratiunea cu tenta autobiografica (nuvela sau roman) Calvarul. In aceasta perioada, Rebreanu desfasoara si o relativ sustinuta activitate de gazetar in diverse jurnale ale epocii, de cronicar dramatic la “Scena” (1910-1911), Universul literar (1917), Sburatorul (1919-1921) si de traducator.
Sigur este ca cel dintai roman al lui Liviu Rebreanu s-a ridicat intr-adevar, urias, monopolitic, dar nu intr-un peisaj arid, ci pe fondul unei proze ce cuprin-dea cateva realizari majore in nuvela si schite, si o traditie romaneasca onorabila.
Chiar daca Ion nu este un “accident”, un miracol in literatura romana, faptul in sine nu scade cu nimic meritele cartii. Din contra, as zice ca valoarea lui iese cu atat mai mult in evidenta cu cat se detaseaza coplesitor pe un fundal ce are si el cotele sale.
Dar, pentru ca ne aflam la acest capitol, sa consultam si “dosarul” lui Ion, alta obsesie a perioadei de care ma ocup (1920 – 1967).Despre protagonistul romanului s-au emis opinii si judecati contradictorii, avandu-si, asa cum ne-am obisnuit, formularile exponentiale in caracterizarea lui Eugen Lovinescu si George Calinescu.
Valeriu Rapeanu - 1966
Drumul creatiei lui Liviu Rebreanu
Evolutia nuvelistului si al romancierului Liviu Rebreanu s-a implinit urmand doua directii divergente, ambele denotand o constiinta estetica iesita din comun.Pe taramul nuvelistici a fost una de asimilare a tuturor datelor epocii, uneori pana la confundarea cu ele si de integrare in atmosfera dominanta pe acest taram.Tot ceea ce se defineste ca tipologie inainte si o data cu el se afla in paginile nuvelelor sale.
Spre deodebire de nuvela, pe taramul romanului L.Rebreanu a fost insa un refractor fata de epoca sa si chiar de inaintasii lui, carora nici mai tarziu nu le-a recunoscut merite deosebite.Dar acest refuz nu a imbracat forme manifeste, reactii programatice, ci tenace, Rebreanu a pregatit noua era a romanului, creand romanul romanesc modern in laboratorul sau mental, cu o intalegere lucida a tot ceea ce produce de acest gen, nu erau si a tot ceea ce ele trebuiau sa fie.De fapt inainte ca teoria despre romanul romanesc modern sa existe, au existat romanele lui Liviu Rebreanu.
El a creat romanul romanesc modern, intr-un moment in care proza noastra cauta infrigurata alte teritorii ale inspiratiei sale, in speta ale lumii citadine, alte modele de expresie – Proust, Gide.Dar structurile lui morale erau cele caracteris-tice primelor decenii ale secolului : drama taraneasca si asuprirea nationala.
Aceste structuri apar in opera postbelica a lui Liviu Rebreanu, nu ca ele-mente reziduale ci ca amintiri legate de fluxul si refluxul amintirilor, ca intamplatoare reveniri pe ecranul memoriei involuntare, sau ca fantasme ale unui subconstientului ce se zbate sa se elibereze de prezenta lor.Ele reprezinta substanta insasi a operei lui pornita din credinta, cu consecventa urmarita, careia i s-a daruit total, neconditionat, ca acestea sunt problemele fundamentale, majore ale societatii romanesti.Intalegandu-le si c...
