“Padurea spânzuratilor”, “Ion” – Liviu Rebreanu


Liviu Rebreanu s-a nascut la 27 noiembrie 1885 în satul Târlisiua, judetul Bistrita-Nasaud.
Studiile gimnaziale le face în Nasaud, Bistrita, apoi scoala militara în Sopron. Absolva Academia militara “Ludoviceum” din Budapesta si apoi activeaza ca ofiter la Gyula. În 1908 demisioneaza din armata, iar în 1909 ajunge în Bucuresti.
Debuteaza la revista “Luceafarul” din Sibiu în 1908 cu nuvele, apoi 1909 la revista “Convorbiri critice” în Bucuresti. În 1920 apare romanul “Ion” care este primul mare succes al sau, primind Premiul Academiei Române. Doi ani mai târziu apare romanul “Padurea spânzuratilor” care va fi tradus între anii 1928-1959 în peste zece limbi.
A ocupat diferite functii printre care si cea de director al Teatrului National din Bucuresti.
Se stinge din viata la 1 septembrie 1944 si este înmormântat la cimitirul Bellu în Bucuresti.
Anul 1920 reprezinta momentul crucial al carierei literare a lui L.Rebreanu, una dintre cele mai rasunatoare, desi atat de agitata si dramatica, de care s-a bucurat un prozator roman.O data cu aparitia lui Ion, scriitorul nu numai ca a intrat decisiv in constiinta criticii literare, dar si-a castigat titlul de primul mare romancier modern sau chiar de autor al primului roman romanesc in sensul deplin al cuvantului.
Scriitorul a debutat in 1908 cu schita Codrea (Glasul inimii) in revista Luceafarul iar in 1912 ii apare volumul de nuvele si povestiri “Framantari” la o editura din Orastie, urmat de Golanii (1916), prefatatele Mihail Dragomirescu, Marturisire (1917) si Rafuiala (1919), ultimul incluzand, pe langa bucati mai vechi, si cateva proze scurte necuprinse in cartile anterioare.Tot in 1919 inregis-tram si naratiunea cu tenta autobiografica (nuvela sau roman) Calvarul. In aceasta perioada, Rebreanu desfasoara si o relativ sustinuta activitate de gazetar in diverse jurnale ale epocii, de cronicar dramatic la “Scena” (1910-1911)