„Pasa Hassan”
de George Cosbuc
-Apartenenta operei la genul epic, specia balada culta
Poezia „Pasa Hassan” se înscrie in categoria operelor poetului ardelean care evoc personalitati si evenimente istorice deosebite si a fost publicata in 1904.
Inspirata din opera lui Nicolae Balcescu, capitolul „Calugareni”, balada culta „Pasa Hassan” evoca artistic o secventa a bataliei de la Calugareni (1595), in care ostirea româna, condusa de Mihai Viteazu, a învins armata otomana, aflata sub conducerea lui Sinan Pasa.
Poetul imagineaza în aceasta poezie, scena in care Mihai Viteazu, cautând pe Sinan, îl gaseste pe Hasan-Pasa, se ia dupa el dornic de „a da piept la piept”.
Balada este o creatie epica in versuri, în care este povestita o întâmplare neobisnuita, la care participa câteva personaje care se confrunta si care prin comportament impresioneaza puternic.
Poezia „Pasa Hassan este o opera literara culta, deoarece are autor cunoscut, si este o balada istorica, pentru ca înfatiseaza o întâmplare neobisnuita din trecutul nostru istoric, la care participa personaje cu însusiri iesite din comun.
În ciuda aparentelor, între titlul baladei si continutul, este o deplina concordanta. Portretul domnitorului român nu este înfatisat direct, ci se contureaza din impresiile pe care le produc faptele sale asupra conducatorului turc, Pasa Hassan. Chiar si miscarea armatei române, conduse de Mihai Viteazu este prezentata prin ochii pasei. Procedeul de a prezenta personajul prin prisma adversarului este evident din prima strofa: „Pe Voda-l zareste calare trecând” … „Si-n urma-i se-ndeasa, cu vuiet curgând/ Ostirea româna.
Fiind o opera epica, momentele subiectului se înlantuie, si tensiunea creste pâna în penultima strofa, când Hassan ajunge la taberele turcesti.
Expozitiunea – Poezia începe cu imaginea domnitorului român, care împarte groaza si moarte printre pagâni. El trece printre dusmani „cu fulgeru-n mâna”, facând „carare”.
Descrierea haosului ce domneste in armata otomana are rolul de a evidentia vitejia românilor. Ritmul alert este dat de folosirea unor verbe semnificative: rup, salta, cade, se-nchina. Tabloul este panoramic si plin de dinamism. Imaginile vizuale si de miscare se succed cu repeziciune, iar vuietul (imagine auditiva), creeaza impresia de sfârsit de lume. Imaginea dezastrului ostirii otomane este relatata prin metafora hiperbolizata “Cade-n mocirla un val dupa val”.
Primele doua strofe ale baladei ilustreaza imaginea grandioasa a luptei românilor, condusi de Mihai Viteazu, a carui maretie domina.
Atmosfera de balada este creata cu ajutorul figurilor de stil hiperbolate (se-ndeas cu vuiet curgând), metafora (cu fulgeru-n mâna), asociata cu epitetul “turcimea-n vrajbita”, subliniaza vitejia românilor. Folosirea verbelor la gerunziu sugereaza ritmul înclestarii celor doua armate. Aici remarcam si prezenta aliteratiilor cu z, r, o.
In strofa a treia prespectiva luptei se îngusteaza, si atentia este îndreptata spre Hassan, care sta departe de lupta.
Daca miscarile celor doua osti constituie expozitiunea operei, intriga, realizata in urmatoarele trei strofe, este data de aparitia voievodului român in prejma pasei. Trasaturile scoase în evidenta sunt curajul si dorinta de a-i învinge pe turci. El se misca precum “lupul între oi”, comparatie care reliefeaza maretia domnitorului, care este înzestrat cu însusiri exceptionale.
Mirarea lui Hassan redata prin metafora “E negru pamânt” nu cunoaste margini, iar spaima încolteste în sufletul pasei, care este în continuare cuprins de vitejia si curajul voievodului, subliniaza prin verbele de miscare: “alearga”, „împrastie”, “cutremura”, “vine”, si prin epitetul navala “nebuna”. Imaginea impresionanta a lui Mihai Vitezu prinde contur în ultimele doua versuri ale acestei strofe “El vine spre pasa: e groaza si vai / Ca vine furtuna”.
Desfasurarea actiunii, cuprinsa in urmatoarele trei strofe, reda adresarea directa a voievodului catre pasa si înfatiseaza atitudinea turcului si reactiile sale in fata unei posibile confruntari. Frica îl determina pe Hassan sa-l vada pe Mihai in proportii hiperbolice: “Salbaticul voda-i un munte”. Prezentarea lui Mihai Vitezu este perceputa nu numai vizual, ci si auditiv de catre pasa, sugerata prin aliteratia “Zalele-I zuruie crunte”. La provocarea directa a domnitorului român, groaza turcului sporeste si „zboara soimeste” – epitet verbal încarcat cu ironie.
Urmatoarele doua strofe (a-X-a si a-XI-a) constituie punctul culminant.
Hassan ajunge în culmea disperarii. Expresiile populare “de groaza pieirii batut” si “manânca pamânt” releva atât disperarea personajului, dar si ironia autorului. Si în penultima strofa, portretul sau fizic este o oglinda a starii de spirit. Din pricina fricii, “Îi dârdâie dintii”, dar ajuns aproape de tabere, e...