Pastelul

Sfarsit de toamna
Vasile Alecsandri

Poezia lirica in care se prezinta, prin intermediul descrierii, sentimente fata de natura se numeste pastel.
Creatura pastelului in literatura romana este considerat Vasile Alecsandri. Preluat din pictura, termenul denumeste un desen realizat cu tonuri calde, palide, delicate.
Ciclul “Pasteluri”, publicate in revista “Convorbiri literare” si numite de George Calinescu “picturi verbale” ofera o fresca a naturii in diverse anotimpuri, exprimand legatura armonioasa a omului cu natura.
Pastelul “Sfarsit de toamna” surprinde elementele specifice sfarsitului acestui anotimp si schimbarile ce au loc in natura, odata cu apropierea iernii.
Prima strofa fixeaza, prin intermediul verbelor la timpul perfect compus, exodul pasarilor calatoare – “cocostarci”, “randunele”, “cocori” – care si-au parasit cuiburile, alungate de “zile rele” ale toamnei. Regretul eului liric pentru trecerea verii este exprimat direct prin epitetul antepus “jalnic dor”, iar metafora “zile rele”, care contine si un epitet, sugereaza raceala specifica toamnei. Verbele sinonime “parasit-au” si “pribegit-au” cu forma inversa accentueaza starea de tristete, creand impresia curgerii in eternitate a tot ceea ce inseamna viata.
La hotarul dintre anotimpuri, natura isi schimba infatisarea(strofa a doua): campia pana nu demult verde si vesela, este acum trista, vestejita, iar lunca peste care a cazut bruma “acum pare ruginita”.
Zborul frunzelor care parasesc crengile sunt asemenea dorintelor omenesti neimplinite caci poetul raporteaza fenomenele naturii la propria stare sufleteasca. Transformarile din natura sunt reliefate prin epitete(“vesela verde campie”, “acu-i trista”, “lunca pare ruginita”), prin personificari(“frunzele zbor”), prin comparatii(“frunzele se dezlipesc ca frumoasele iluzii”) si printr-o serie de antiteze(“vesela – trista”, “verde – vestezita – ruginita”).
De pretutindeni(“din tuspatru parti a lumei” – strofa a treia) pe cer se ridica