Mezul iernei
de Vasile Alexandri
Poezia descrie o priveliste din natura: o noapte de iarna cu un ger cumplit.
Întâlnim în poezie atât planul terestru (câmpul si padurile), cât si planul cosmic (cerul cu luna si stelele).
Caracteristicile peisajului:
GERUL = prezentat cu ajutorul:
imagini vizuale: câmpia acoperita de zapada înghetata e asemanata cu un lan de diamante; gerul face ca însusi cerul sa primeasca culoarea otelului, iar sub lumina lunii, câmpiile acoperite de zapada stralucesc
imagini auditive: gerul face ca în paduri sa trosneasca stejarii, iar zapada înghetata scârtâie sub picioare
Procedee artistice:
epitete
„ger amarnic si cumplit”
„zapada cristalina”
„câmpie stralucitoare”
exclamatia „în paduri trasnesc stejarii” – aliteratia consoanei „r”, sugerând trosnetul
repetitia: par, pare
cuvinte cu rezonanta onomatopeica: „trosnesc”, „scârtâie”
comparatia: zapada înghetata în lumina lunii pare un lan de diamante
Gerul a cuprins chiar si astrele; vegetalul a disparut, lasând totul prada regnul mineral, sub aspectul otelului, cristalului, diamantului, argintului
ÎNCREMENIREA, NEMISCAREA, LINISTEA, datorate tot gerului
Poetul însusi face constatarea: „totul e în neclintire, fara viata, fara glas”.
Întâlnim aici imagini vizuale si auditive: linistea si gerul sunt atât de mari, încât se aude trosnetul stejarilor în paduri si scârtâitul zapezii sub picioare. De asemenea se mai aude crivatul, care, patrunzând prin codrii, îi transforma în organe sonore, care scot „note-ngrozitoare”.
Se observa în acelasi timp coloanele de fum (ce sugereaza prezenta umana), care leaga cerul de pamânt, pe ele sprijinindu-se „bolta cerului senina” (epitet si inversiune), în mijlocul careia „luna îsi aprinde farul tainic de lumina” (personificare, epitet, metafora).
Coloanele de fum sunt comparate cu niste coloane ale unui templu „maiestuos” (epitet) de ele legându-se si inversiunea „înaltele coloane” si prezenta licentei poetice „Ca înaltele coloane / Unui templu maiestos”.
MARETIA, GRANDIOSUL PRIVELISTII
imagini vizuale: „totul pare un templu „maiestos”, cu coloane din fum si acoperisul din bolta cereasca, luminat de „farul tainic” al lunii si de stelele care sunt „vesnice faclii”
imagini motorii: lupul urmareste o prada înspaimântata
În acest „nemarginit templu” (inversiune, metafora, hiperbola), muntii sunt altare (metafora), iar codrii miscati de crivat sunt „organe sonoare”.
Remarcam exclamatia „O! Tablou maret, fantastic!...”, cu epitetul dublu exprimat prin adjectivul la gradul superlativ absolut (fantastic) si comparatia naturii cu „un templu maiestos”. De asemenea întâlnim si comparatia stelelor cu „vesnice faclii”.
În finalul poeziei remarcam interventia directa a poetului, care este martor ocular la cele prezentate: „Dar ce vad ...”.
Sentimentele provocate de acest peisaj sunt cele de admiratie si de înfiorare în fata maretiei privelistii, a încremenirii generale si a lupului comparat cu o fantasma.
...