Harap Alb

Personaj de Bildungsroman, nefantastic al basmului, fiul de crai reprezintã un bun exemplar uman, prin faptul cã defectele sale nu sunt nici mici si nici putine, iar calitãtile mai mult decât suficiente pentru a face din el un viitor bun împãrat.
La început el este decât cel de-al treilea fiu al unui crai. Nu are nume pentru cã nu are identitate. El se va individualiza mai târziu, odatã cu întâlnirea cu Spânul.
Tatãl, craiul, îl pune pe acelasi nivel cu fratii sãi, fapt ce-l întristeazã pe mezin. Sprijinul si imboldul vin însã la timp, fãcându-l sã se ambitioneze. Se dovedeste a fi milostiv, chiar dacã putin impulsiv la început - se rãsteste la cersetoare - si îi dã acesteia un ban. Sfânta (cãci era Sfânta Duminicã) îl învatã sã cearã de la tatãl sãu “calul, armele si hainele în care a fost el mire”. Caracterul vechi al acestor lucruri, sugereaza faptul cã eroul trebuie sã le “reactualizeze virtutile” (V. Lovinescu), deoarece ele se comportã ca un fel de talisman.
Este îndrãznet la vorbã, în discutia cu tatãl, iar acesta din urmã îi permite sã plece, dãndu-i (într-un mod simbolic) ceea ce el ceruse. De asemenea îl povatuieste sã se fereascã de omul Spân si de omul Ros.
Acum, fiul de crai este nevinovat, nestiutor, necunoscând patima si pãcatul, pentru cã nu cunostea rãul, reprezentat prin Spân.
Un alt gest de impulsivitate este acela în care loveste calul slãbãnog ce se repezise la jãratic. Însã acesta se va transforma într-un bun pedagog pentru fecior. Vasile Lovinescu spune cã zborul calului are un sens religios, realizând o “cruce cosmicã”. Se poate spune ca el are doua “viteze” : ca vântul si ca gândul.
La pod, tatãl, îmbrãcat în urs, îi iese în cale încercãnd sã-l sperie. Dar feciorul se nãpusteste asupra lui, fãrã fricã, dovedindu-si curajul în luptã. Aici el se desparte de familie, de protectia oferitã de tatãl sãu, si de lipsa de evenimente, podul fiind considerat un simbol al trecerii între doua lumi.
Dã ascultare vorbelor tatãlui sãu si încearcã