Ati avut vreodata curiozitatea sa cautati în dictionarul explicativ al limbii române ce însemna „femeie”? Sunt sigura ca nu.. Ei bine, femeia este definita ca o persoana adulta de sex feminin; muiere, o persoana de sex feminin casatorita, sotie sau nevasta în limbajul popular. Nimic uimitor, nimic special, cu totii am vazut o femeie, totusi daca dam câteva pagini în urma si cautam cuvântul barbat s-ar putea sa avem o surpriza si nu din cauza autorilor ci din cauza mentalitatii antice, pe care unii dintre noi o considera valabila si astazi. Barbatul este persoana adulta de sex masculin, este un om în toata firea, folosit rar ca adjectiv, reprezentând în acest caz o persoana de sex masculin curajoasa, voinica, harnica si activa.
Se observa usor o doza de misoginism, venita, dupa cum am spus, nu din partea autorilor, ci din partea oamenilor. De câte ori nu am auzit expresia: „fii barbata”, care ar vrea sa însemne fii curajoasa, harnica, activa, si totusi e o problema de subiectivism, pentru ca vorbesc din punctul de vedere al unei fete, viitoare femeie.
Aceasta idee subtila de misoginism este prezenta si în literatura româna, întrucât foarte rar auzim de o scriitoare renumita, sau si mai rau, poate din dorinta de sensibilitate si din dovada unui stil sensibil suntem convinsi ca Nichita Stanescu este o femeie, sper ca stim cu totii ca nu este asa.
Literatura româna , nu numai ca nu are numeroase reprezentate feminine, dar nici nu creaza o imagine memorabila si plin de apreciere a femeii. Chiar marele critic George Calinescu, considera ca femeia trebuie sa stea în spatele ilustrului barbat si sa-l inspire. Pentru el barbatul reprezinta transcendentul, în timp ce femeia este mundana. Trage, apoi, concluzia ca femeia românca n-are viata spirituala si, în genere, n-are stil. E «prea în afara spiritului » zice marele critic (...) Si mai este ceva ce supara pe autorul romanului Enigma Otiliei: femeia româna nu manifesta suficient interes pentru omul exceptional. Precizând romanul Enigma Otiliei, ne este greu sa nu ne amintim de eroina lui, Otilia. Ea ilustreaza gândul lui Calinescu ca femeia sublima este aceea care inspira experienta artistica si ideologica a barbatului pe care îl iubeste. El creaza chipul Otiliei din mustrarea faptului ca literatura româna nu a creat mari figuri feminine. Ea reprezinta cel mai modern personaj al romanului, atât prin tehnicile de realizare, cât si prin problematica sa existentiala, reprezentând drama feminitatii, este dupa cum o aprecia Calinescu: „eroina mea lirica, tipizarea mea în ipostaza feminina”. Fascinanta si imprevizibila, Otilia, o tânara de optsprezece ani, se diferentiaza de celelalte personaj feminine din literatura româna, pentru ca ea se afla permanent într-un proces dinamic, în continua devenire. Portretul ei fizic se remarca prin farmec si candoare, prin inocenta si maturitate, prin tinerete si eleganta, imagine completat[ de cea a camerei sale, transpunerea personalitatii sale. O fire imprevizibila si plin de exuberanta juvenila, ea trimite cu gândul catre un univers spiritual, universul feminin. Datorita numeroaselor opinii ale celorlalte personaje, Otilia este cel mai complex personaj al romanului, pentru ca se ofera astfel posibilitatea de comparare a imaginii pe care Otilia o creeaza în ochii cititorului, cu cea pe care ea o creaza în ochii celorlalte personaje. Pentru Costache ea este „fe-fe-fetita mea” , pentru Felix ea este o fata admirabila, superioara, pe care nu o întelege, pentru Pascalopol este o femeie în devenire, „o rândunica”, pentru Stanica Ratiu este o fata destepta, iar pentru Aglae si Aurica ea este „o zanatica, o dezmatata, o stricata”.
Otilia ramâne într-o penumbra de mister în tot romanul. Enigma ei este însasi feminitatea ei, mereu proaspata, de un magnetism care diformeaza si pe avarul Costache si pe cei mai aprigi dusmani ai ei. Prin talentele sale, prin inteligenta sa neobisnuit de matura pentru o fata de optsprezece ani, Otilia atrage si în acelasi timp duce cu gândul spre o alta eroina a literaturii noastre, mai ales ca ea se îndragosteste de Pascalopol, un obisnuit al casei, care cauta o familie, la fel ca Maytrei cu Allan, în romanul lui Mircea Eliade. Asemanarile dintre Otilia si Maytrei sunt foarte mari; în primul rând amândoua atrag, nu printr-o frumusete de zeita, ci prin tinerete, feminitate si delicatete. Sunt artiste, sunt femei superioare. Poveste lor de dragoste este descrisa concomitent cu societatea, si amândoua iubesc un barbat mai în vârsta. Totusi dragostea Maitreyiei este mai profunda si plina de erotism, reprezentând o îmbinare perfecta de nevinovatie virginala si un rafinament de iubire patimasa. Pe plan fizic, initial ea apare descrisa ca o persoana urâta: „mi se parea urâta- cu ochii ei prea mari si prea negrii, cu buzele carnoase si rasfrânte, cu sânii puternici, de fecioara bengaleza, crescuta prea plin, ca un fruct trecut în copt.” Piele ei era „mata, bruna...