Poezia erotica

Dragostea se manifesta ca o adevarata lingoare. Iar poezia cu acest titlu marcheaza, de fapt, momentul când, indirect, poetul foloseste prilejul de a-si reprosa inconsecventa de a nu fi persistat pe drumul început. Gradul pâna la care cugetul poate fi stapânit de o anumita mentalitate în ceea ce priveste conceptia despre puritatea sufleteasca si desavârsirea etica ni-l dezvaluie povestirea Epipharia(Icoane de lemn). În zbuciumul si în prabusirea lui Macarie de pe culmile unei pozitii iluzoriu câstigate împotriva vietii, se releva, în tot dramatismul sau, însusi procesul de eliberare a poetului si de lepadare cu eroism a unei prejudecati ce constituise pâna atunci viziunea lui despre lume. Asistam, deci, la actul de convertire la viata, la acceptarea acesteia, a lumii pamântene, cu scara valorilor ei. Izbavit de credinta ce-l ravasise prin tinuturi straine si aride, fara a mai pastra urma vreunei reticente de acest gen, poetul se alatura, itegrându-se, fenomenelor naturii. În toate, privirea lui descopera procesul procreatiei, taina comuna a întregului univers: ,,Auzi?/Cartofii sunt lehuzi./Asculta, harul a trecut prin ei,/Virginal, candid si holtei, tubercule/Si pentru negrul cartofilor cald/Face descântece, ca pentru smarald”.
Iubirea se releva drept însusi misterul vietii. Convingerea devine tot mai categorica, pe masura ce numarul faptelor creste, demonstrând universalitatea acestui fapt esential. Eul începe o alta viata: ,,De când mi-ai pus capul pe genunchi mi-e bine./Nu stiam ca ma voi vindeca de mine cu tine./…/Fusesem slabanog, fusesem orb, ratacit./Între uragane, miazanoapte si rasarit”. Întâlnirea cu pamântul si cele ale lui dezlantuie o frenetica si neasteptata betie a simturilor. Majoritatea poeziilor din ciclul Versuri de seara sunt expresia maiestrita a acestei stari sufletesti extatic-euforice. În interioritatea poetului s-au deschis porti pâna atunci încuiate; existenta îi dezvaluie întreg belsugul de farmece: viata se suprapune tut